1 din 4 | Joe Biden în Israel
2 din 4 | SUA a susținut dintotdeauna Israelul
3 din 4 | Biden susţine versiunea Israelului cu privire la atacul de la spitalul din Gaza
4 din 4 | Joe Biden în Israel
Joe Biden, președintele american, a ajuns miercuri în Israel, pe fondul unor proteste în Orientul Mijlociu, în urma exploziilor la un spital în Fâşia Gaza de care israelienii şi palestinienii se acuză reciproc.
Politologul Cristian Pîrvulescu a analizat, în exclusivitate pentru stirilekanald.ro, vizita lui Joe Biden în Israel, importanța și culisele întâlnirii extrem de importante.
Prima vizită în Israel a unui președinte american pe timp de război
Vizita lui Joe Biden de miercuri este una istorică, fiind prima a unui președinte american pe timp de război. Președintele american a subliniat încă o dată susținerea pentru Israel.
”Este prima vizită pe care un președinte american o face în timp de război în Israel, în condițiile în care știm foarte bine că Statele Unite, de la început, din prima zi de existență a statului Israel, a asigurat susținerea acestuia”, spune Cristian Pîrvulescu.
Explozia de la spitalul din Gaza a dat o cu totul altă turnură întâlnirii: ”Această vizită era menită să rezolve o parte din tensiunile care se acumulaseră în Orientul Mijlociu și să detensioneze situația după atacurile teroriste din 7 octombrie. A intervenit explozia de la spitalul din Gaza. Întâlnirea de la Amman, din Iordania, la care trebuia să participe regele Iordaniei, președintele Egiptului și președintele Autorității Palestiniene nu a mai putut avea loc, a fost anulată.
Exploziile de la spitalul din Gaza au dus la o schimbare de plan
În condițiile acestea, existau două posibilități pentru președintele Biden: să își anuleze vizita, ceea ce era o lovitură pentru Israel, sau să o continue, dar să rămână în vizită în Israel.
De ce a fost anulată întâlnirea din Iordania?
Autorităţile din Iordania au anulat un summit care era programat miercuri la Amman, unde președintele american Joe Biden urma să se întâlnească cu înalți oficiali.
”Anularea se datorează contextului apărut imediat după explozia din ziua de 17 octombrie de la spitalul din Gaza. Imediat rețelele sociale dominate de Hamas, apoi presa internațională, au preluat varianta conform căreia o rachetă israeliană ar fi țintit acel spital. Acuzațiile au curs asupra Israelului. Mișcări de protest au apărut spontan în întreaga lume arabă, inclusiv la Amman și Cairo. În condițiile acestea, nu mai putea avea loc întâlnirea. Sub presiunile străzii nu se putea face o întâlnire care să rezolve problemele”, a mai spus Cristian Pîrvulescu.
SUA a susținut dintotdeauna Israelul
”Statele Unite au sprijinit de la început Israelul, după ce s-a făcut declarația de independență. A urmat imediat atacul statelor arabe care nu au acceptat existența Israelului. Și Uniunea Sovietică a recunoscut atunci, nu atât de direct și vehement ca Statele Unite.
Sprijinul SUA a fost unul constant, un sprijin real. Politic, diplomatic, economic, dar și militar. Din primul moment, Biden a anunțat că este în spatele Israelului, că asigură protecție”.
Biden susţine versiunea Israelului cu privire la atacul de la spitalul din Gaza
Conform ultimelor declarații, preşedintele american Joe Biden i-a spus miercuri, la Tel Aviv, premierului israelian Benjamin Netanyahu, într-o întâlnire bilaterală, că bombardarea unui spital din oraşul Gaza ”pare că a fost comisă de cealaltă echipă, nu de voi”.
”Fapt este că am fost profund întristat şi indignat de explozia de la spitalul din Gaza de eiri, iar pe baza a ceea ce am văzut pare că a fost comisă de cealaltă echipă, nu de voi”, i-a spus şeful şeful statului american premierului israelian.
Este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A intrat în lumea presei în urmă cu aproape 20 de ani.
A lucrat pentru unele dintre cele mai importante posturi de știri din România. Din 2008, s-a specializat în jurnalismul online, realizând integrarea TV-online pentru mai multe site-uri.
În 2019, a răspuns unei noi provocări profesionale și a intrat în echipa stirilekanald.ro, produs pe care îl dezvoltă cu ajutorul unei echipe tinere și dinamice.
Este pasionat de călătorii și gastronomie.