EXCLUSIV - Vocea părinților, la început de an școlar: ”Programa mă înspăimântă”/ ”Stresul financiar e cel mai mare”/ ”Sistemul de învățământ nu mai e centrat pe elev”/ ”Copiii cu dizabilități, un nod în gât pentru sistem”
Luni, 11 septembrie, începe noul an școlar 2023-2024. Am întrebat mai mulți părinți de pe grupul ”Părinții elevilor din România” care sunt provocările, problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc din zilele noastre. ”Noi știm așa: învățământul în România este obligatoriu și gratuit. Ei bine, nu este gratuit deloc”, spune unul dintre părinți.
Author: Razvan Boboc vineri 08 septembrie 2023 , 11:00
Noul an școlar 2023-2024. Mirela are un fiu care intră în clasa întâi și o fiică de clasa a III-a. ”Din punctul meu de vedere, se cer mult prea multe competențe, însemnând foarte multe informații, și se pune foarte puțin accent pe aptitudini. Mai ales la gimnazială. Ce înseamnă?
”Se cer mult prea multe. Programa mă înspăimântă”
Vrem copilul să se pregătească pentru 14 discipline.
Noi, în viață, ne alegem o singură carieră. Nu putem să fim și biolog, și arheolog, și profesor de literatura română. Să ofere copilului o flexibilitate.
Când vede că elevul se descurcă mai bine, nativ sau din pasiune, pe disciplinele reale, profesorii ar trebui să renunțe la propriile nevoi în a face elevul performanță și la materiile lor. Se cer mult prea multe. Programa mă înspăimântă”, spune mămica.
Noul an școlar 2023-2024
[Sursa foto: Pexels.com]
”Cel mai mare stres e stresul financiar. Fiecare profesor, învățător, are pretențiile lui”
Ana Maria are trei copii (clasele a IV a, A V-a și clasa întâi) și aduce în discuție stresul financiar legat de școală, dar și cum sunt tratații copiii cu autism:
”Cel mai mare stres e stresul financiar. Fiecare profesor, învățător, are pretențiile lui, fiecare școală are pretențiile ei.
Stresul meu cel mare este cu băiatul care are și autism, trece în clasa a V-a și, din nou, sunt curioasă să văd atitudinea profesorilor, a dirigintelui, care, de multe ori, lasă de dorit.
”Copiii cu dizabilități sunt un nod în gât pentru sistemul de învățământ”
Copiii cu autism nu prea sunt băgați în seamă, nu prea sunt incluși, nu se luptă nimeni cu integrarea lor.
Ni s-a cerut însoțitor din clasa zero. A trebuit să asigur, prin mine, însoțitorul. Acesta este cel mai mare stres al meu: în sistemul de învățământ românesc, copiii cu dizabilități sunt un nod în gât pentru ei.
Anul trecut, le-a cerut o listă întreagă de materiale pe care nu le-au folosit. Comunicarea între părinți intervine doar când e vorba despre cadouri pentru profesori. Dacă nu ești de acord, îți sar în cap”.
”Problema mare este bullying-ul din școli! Nu este clasă să nu fie caz!”
Adrian are trei copii la școală și atrage atenția asupra violenței și agresiunilor din școlile din România: ”Problema mare este bullyingul din școli! Nu este clasa să nu fie caz! Nu mai au copiii respect pentru nimeni! Telefoanele
i-au zăpăcit de tot! Vin la școală ca să doarmă...pierd nopțile pe telefon! Altă problemă ar fi cadourile pentru doamnele învățătoare, învățate să primească de la plicuri cu bani la lănțișoare și ceasuri aurite! Asta o văd ca o mită!!!
Nu e normal dacă avem pretenții să ieșim din mizeria in care ne aflăm! O floare, o ciocolată, este altceva! Să fiți pe grupuri de părinți să vedeți discuții contradictorii pe seama cadoului...!
Te bufnește râsul/ plânsul! Și ar trebui introduse niște măsuri clare pentru elevii care fac probleme! Clare! Exmatriculați, tăiată alocația, amenzi părinților...ceva care să îi cumințească!”
”Noi știm așa: învățământul în România este obligatoriu și gratuit. Ei bine, nu este gratuit deloc”
Mihaela vorbește despre cheltuielile de ordinul sutelor de lei pentru începerea noului an școlar: ”Pentru noi, părinți de doi copii unul de 7 ani (clasa 1) și unul de 3 ani- grupa mică grădinița, noul an școlar vine cu foarte multe provocări! Noi știm așa: învățământul în România este obligatoriu și gratuit.
Ei bine, nu este gratuit deloc.
Am cheltuit aproximativ 800 de lei doar pe rechizite, 650 lei pe haine și încălțăminte și urmează multe altele de care aflăm pe parcursul anului. Asta doar pentru cel mare. Urmează să aflăm pentru cel mic ce rechizite trebuie și ce cheltuieli ne mai bagă. Stau și mă întreb părinții care nu au posibilități financiare, ce fac? Cu salariile din România e crunt. Unii oameni abia reușesc să își plătească facturile dar să mai țină și un copil la școală și poate și la after-school ca părintele să poată merge și la muncă?”
”Provocarea mea este să păstrez echilibrul emoțional al fetelor mele”
Raluca este și părinte, și profesor: ”O provocare ca și părinte sau profesor??? Sunt în dublu rol.
Părinte: provocarea mea este să păstrez echilibrul emoțional al fetelor mele odată cu începerea noului an școlar. Cea mică schimbă învățătoarea, clasa a IV-a. Cea mare a pierdut un coleg din cauza unei boli, iar colegele cu care se înțelegea au plecat la altă școală prin transfer.
Profesor: mesaj pentru părinții elevilor de pregătitoare- "Lăsați copiii să experimenteze diverse lucruri. Dacă întâmpină dificultăți, doar oferiți-i suportul dumneavoastră emoțional. Copiii au putere foarte mare de adaptare, fricile părinților îl blochează".
”Sistemul de învățământ nu mai e centrat pe elev. Lipsește din ecuație”
Semre are o fetiță de 10 ani care face sport de performanță. Din păcate, spune că relația părinte-elev-profesor e aproape inexistentă:
”Cu ce mă confrunt eu, părinte singur și unic întreținător: cheltuieli exagerate pe ce înseamnă începerea anului școlar- uniformă, manuale (cele date de școală sunt rupte și mâzgălite, deci trebuie să cumpăr unele utilizabile), auxiliare și caiete de lucru, culegeri etc. Pentru că, oricum ar fi, niciun cadru didactic nu folosește manualele date de școală (nici nu înțeleg rostul lor în acest moment!), Uneori începutul anului școlar vine cu mutare în altă sală de clasă: zugrăveala, perdele noi, draperii, etc.
Cheltuielile sunt covârșitoare, am o fetiță de 10 ani, face sport de performanță care înseamnă la fel cheltuieli doar din partea părinților.
Relația părinte-elev-profesor e aproape inexistentă, o ședință pe an, la început pentru semnarea hârtiilor legate de regulamentul de ordine interioară al școlii și cam atât.
Principala problemă a sistemului de învățământ este că nu mai e centrat pe elev, ci pe nevoile școlii și ce pot face părinții să le susțină, deci ceea ce trebuia să fie interesul suprem al ambelor părți, elevul, lipsește din ecuație”.
”Aș insista pe consilierea obligatorie a copilului agresor”
Mihai aduce în discuție importanța consilierii psihologice în școli: ”Aș insista pe consilierea obligatorie a copilului agresor, care distruge bunul mers al clasei, al orelor și chiar trezește teamă în rândul colegilor. Părinții acestui tipar, de obicei, refuză consilierea.
Din cauza câtorva copii de acest gen, orele sunt un chin atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Aș insista ca, în cadrul orelor de dirigenție și Școala Altfel, să se pună accent pe educația juridică, unde un jurist invitat sau un consilier specializat, să le poată explica, atât celor care deranjează, cât și celor care sunt deranjați, ce pot face și cui se pot adresa, fără ca situația să fie mușamalizată”.
”Prea multe vacanțe. Abia se obișnuiesc cu școala, cu programul și imediat ies din ritm”
Cristina este atât părinte, cât și psihoterapeut: ”Ruperea de ritm – prea multe pauze (vacanțe, punți, săptămâna altfel, săptămâna verde, grevă) ceea ce îngreunează efortul susținut de învățare. Abia se obișnuiesc cu școala, cu programul și imediat ies din ritm.
Lipsa timpului de aprofundare a materiei – cu toate că am întâlnit cadre didactice care afirmă că există o curriculă bine organizată, în practică azi învață un subiect, mâine altul, lăsând aprofundarea în seama părinților. Uneori, chiar predarea.
Exemplu: învățăm la școala tabala înmulțirii cu 1, 2 și voi învățați acasă tabla înmulțirii cu 3,4,5,6,7,8; luni învățăm perimetrul, marți aria, miercuri unitățile de măsură”.
