O fetita de doi ani si opt luni din judetul Vaslui a murit, duminica noapte, la spital, dupa ce a cazut intr-un bazin cu apa aflat in spatele locuintei, intr-un moment in care fusese lasata nesupravegheata de catre parinti.
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Vaslui, fetita a fost gasita de catre parinti plutind cu fata in jos intr-un bazin cu apa cu inaltimea de un metru, aflat in spatele casei si in care se aduna apa de la precipitatii. Copila a cazut in bazin intr-un moment in care fusese lasata nesupravegheata de catre parinti.
Fetita a fost luata imediat de mama sa si dusa la o vecina, asistenta medicala, pentru a-i face manevrele de resuscitare. De asemenea, a fost solicitata si interventia unei ambulante.
”La adresa indicata a fost trimis un echipaj de terapie intensiva mobila, precum si o ambulanta SMURD, redirectionata de la un alt caz. Echipajele medicale au facut manevrele de resuscitare, fetita dand semne vitale, dar minore.
La cateva ore de la internare, medicii au declarat decesul fetitei. Politia a declansat o ancheta in acest caz.