Fiul edilului din Bușteni este acuzat că s-a branșat ilegal la sistemul public de apă. Oamenii legii au deschis dosar penal

Fiul edilului din Bușteni este acuzat că s-a branșat ilegal la sistemul public de apă. Oamenii legii au deschis dosar penal

(Sursa foto: Facebook- Poliția Română)

Oamenii legii din județul Prahova au deschis sâmbătă, 27 noiembrie 2022, un dosar penal pentru furt de apă din sistemul public de alimentare, după o sesizare făcută de un locuitor din Buşteni. Reclamația vizează chiar locuința fiul lui Mircea Corbu, primarul orașului.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în jurul orei 18:00, oamenii legii din cadrul Poliţiei staţiunii Buşteni au fost sesizaţi de către un locuitor al orașului Bușteni despre faptul că la un imobil există suspiciunea sustragerii de apă din magistrala principală.

Citește și: După ce a furat mai multe instalații luminoase, un bărbat din Târgoviște a fost reținut de către autorități. Ce urmează să se întâmple cu acesta

"În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, constatând faptul că din conducta principală s-a efectuat un branşament, conectat de aceasta printr-un robinet, cu o conductă care duce în curtea imobilului, fără a exista vreun aparat de contorizat apa. Totodată, la faţa locului s-a prezentat şi o echipă a societăţii responsabile de distribuirea apei", au transmis reprezentanții IJP Prahova.

Fiul lui Mircea Corbu s-ar fi branșat ilegal la sistemul de apă

Surse judiciare au precizat că în imobilul vizat de sesizarea bărbatului din Bușteni locuieşte chiar fiul primarului staţiunii, Mircea Corbu, conform jurnaliștilor de la  G4Media.

Citește și: Tragedie în Italia! O româncă s-a stins din viață la spital după ce a fost victima unui accident cumplit

În acest caz, cercetările sunt continuate de oamenii legii prahoveni în vederea clarificării situaţiei de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de apă din sistemul public de alimentare.

Citește și: Disperarea unei copile când a văzut că mama sa este lovită de tată: a sunat la 112 la ora 5 dimineaţa


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri