VIDEO| „Rechinul” a fost arestat în Mexic. Ce se întâmplă acum cu românul Florian Tudor

Florian Tudor, cunoscut drept „Rechinul” a fost arestat. Bărbatul a fost investigat inclusiv de FBI pentru crearea unei reţele transnaţionale de clonare de carduri.

Author: Georgiana Balaban vineri 28 mai 2021 , 11:44

florian-tudor-rechinul-a-fost-arestat
Interlopul Florian Tudor.[Sursa foto: Facebook]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Florian Tudor a fost arestat în Mexic în baza unei cereri de extrădare formulate de România, au anunţat autorităţile judiciare mexicane. Ministerul Justiţiei a transmis că arestarea a fost dispusă ca urmare a cererii formulate de minister, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestuia.

„La data de 27 mai 2021, în Ciudad de Mexico, cetăţeanul român Tudor Florian a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării către România. Sus-numitul este urmărit internaţional în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă, emis de către Tribunalul Bucureşti. Arestarea a fost dispusă ca urmare a cererii formulate de către Ministerul Justiţiei, la sesizarea instanţei emitente a mandatului de arestare preventivă", a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, Ministerul Justiţiei.

Citeste si: Reacția Rusiei după deturnarea avionului de pasageri în Belarus pentru arestarea unui jurnalist ostil regimului Lukașenko

Autorităţile mexicane au colaborat cu autorităţile române cu celeritate şi eficienţă. Ministerul Justiţiei a beneficiat de asistenţa Ambasadei României în Statele Unite Mexicane.

„Procedura de extrădare se va desfăşura conform legislaţiei statului solicitat. Ministerul Justiţiei din România va întreprinde toate demersurile legale în virtutea atribuţiilor sale de autoritate centrală în materia extrădării", a precizat MJ.

DIICOT a anunțat că la solicitarea procurorilor de la Structura Centrală, în 23 martie 2021 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă în lipsă a unui inculpat pentru constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la tentativă la omor calificat, instigare la şantaj şi şantaj, decizie rămasă definitivă în urma unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti, din 7 aprilie 2021.

„La data de 27.05.2021, autorităţile judiciare din Mexic, Fiscalia General de la Republica, au efectuat o acţiune de punere în executare a unui mandat internaţional de arestare emis de către autorităţile

judiciare din România, pe numele respectivului inculpat, în prezent, acesta aflându-se în custodia autorităţilor mexicane, în cadrul procedurii de extrădare iniţiate de către autorităţile române", au adăugat reprezentanţii DIICOT.

Citeste si: Noi vești în cazul morții lui Emi Pian. Judecătorii i-au desființat dosarul criminalului

A fost prins interlopul Florian Tudor

În timpul procedurii de arestare, alte două persoane, inclusiv avocatul lui Florian Tudor, au fost reţinute, pentru că au încercat să împiedice arestarea acestuia.

Rechinul era dat în urmărire internaţională din 24 martie.

În urmă cu un an, Rise Project relata că gruparea condusă de craioveanul Florian Tudor, zis Rechinul, este investigată de către FBI în cooperare cu Parchetul General din Mexic. O investigaţie realizată de OCCRP, RISE Project, Quinto Elemento Lab şi Mexicanos Contra la Corrupción y la Impunidad a arătat că Rechinul este liderul unei organizaţii transnaţionale care a dus clonarea de carduri bancare la nivel aproape industrial şi a făcut profituri de sute de milioane de euro.

florian-tudor-rechinul-a-fost-arestat
Rechinul a fost arestat.[Sursa foto: google]

Ei erau numiți „Gangsterii de pe Riviera Maya” după regiunea în care operează. Interlopii originari din Craiova au instalat în jur de o sută de bancomate capcană la malul mării Caraibilor între localităţile Cancun şi Tulum dar şi în alte zone turistice din ţara latino-americană. Operaţiunea românilor s-a desfăşurat în patru paşi. Bancomatele bandei au colectat ilegal informaţiile utilizatorilor, datele furate au fost transferate pe carduri clonă, echipele de “trăgători” au fost trimise în alte zone ale lumii ca să retragă banii iar o parte din sumele obţinute a fost investită în proprietăţi imobiliare în România, Statele Unite, Mexic şi alte ţări. Un fost membru al grupării a estimat că “Gangsterii de pe Riviera Maya” au furat în jur de 240 de milioane de dolari anual, operaţiunea lor desfăşurându-se între 2014 şi 2019, conform Rise Project.

Citeste si: Atac armat pe o stradă din Rusia. Cel puțin trei morți

În colaborare cu Parchetul General din Mexic, UIF (Unidad de Inteligencia Financiera) a descoperit tranzacţii financiare între cel puţin opt firme cu sediul în Mexic şi una din România, a afirmat într-un interviu Santiago Nieto, şeful UIF.

Citeste si: Reacția lui Bebino după ce Tyson s-a lăudat că a venit cu toporul peste el! ”În legătură cu șmecherii ăștia de catifea...”! Clanul Sportivilor se pregătește de război!


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR marți, 3 august 2021. Euro și dolarul cresc! Cotațiile oficiale pentru... Curs valutar BNR marți, 3 august 2021. Euro și dolarul cresc! Cotațiile oficiale pentru toate valutele
spotmedia.ro
În noiembrie 2020, perioada campaniei electorale, s-au raportat cu 20% mai puține... În noiembrie 2020, perioada campaniei electorale, s-au raportat cu 20% mai puține decese de Covid, cea mai mare eroare din pandemie
spotmedia.ro
Un nou eșec al comunismului – vaccinul împotriva Covid 19. De ce Rusia și China au... Un nou eșec al comunismului – vaccinul împotriva Covid 19. De ce Rusia și China au ratat realizarea unor seruri eficiente
b1.ro
Povestea reală a unui român întors din Grecia. Ce i s-a întâmplat la vamă este de... Povestea reală a unui român întors din Grecia. Ce i s-a întâmplat la vamă este de necrezut. Ce Covid-19, ce pandemie…? Aceasta este realitatea din teren
infoactual.ro
Căsătoria dintre soții Gates s-a încheiat. Melinda va rămâne o femeie bogată? Căsătoria dintre soții Gates s-a încheiat. Melinda va rămâne o femeie bogată?
infoactual.ro
Profeție Baba Vanga. Anul în care Europa va fi pustiită! Dezastrul se apropie cu pași... Profeție Baba Vanga. Anul în care Europa va fi pustiită! Dezastrul se apropie cu pași repezi
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si