Florin Cîțu, anunț important despre sporurile bugetarilor

Florin Cîțu, anunț important despre sporurile bugetarilor

Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri seară, după şedinţa de Guvern, că scopul nu este de a elimina sporurile, ci de a face legătura între veniturile bugetarilor şi performanţă. ”Era vorba ca salariul preşedintelui să fie cel mai mare, de aici au fost tot felul de excepţii”, a declarat premierul, menționând că aceste excepţii vor trebui corectate prin noua lege a salarizării.

Florin Cîţu a mai fost întrebat, după ședința de Guvern și despre sporurile bugetarilor şi dacă vor exista modificări încă din acest an.

Ce a declarat Premierul României despre sporurile bugetare și noua lege a salarizării?

”Haideţi să vedem cum arată Legea salarizării. Obiectivul meu nu este de a elimina ceva este acela de a reaşeza modul în care noi... sau veniturile sunt alocate în sectorul public. Dorim să facem această legătură între performanţă şi venituri. Despre asta este vorba. În acelaşi timp avem şi alte câteva principii, unul care a fost anunţat de foarte multe ori în spaţiul public, era vorba ca salariul preşedintelui să fie cel mai mare salariu în sectorul bugetar. De aici au fost tot felul de excepţii. Vrem să corectăm aceste excepţii. Vreau să fim foarte clari, noua lege a salarizării unitare vrea să facă această modernizare”,

a explicat premierul.

Acesta a reiterat ideea că va propune coaliţiei ca funcţiile de conducere să fie ocupate cu mandat de 6 ani, iar la fiecare trei ani să se face o reevaluare a activităţii. În plus, fiecare persoană să aibă dreptul la cel mult două mandate, după care să fie obligată să se mute în alt departament.

”Asta înseamnă un corp de funcţionari publici”,
mai adaugă premierul.

Citeste si: S-a dat startul vaccinării persoanelor fără adăpost. Oamenii au fost vaccinați cu prima doză anti-CORONAVIRUS

 


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri