Fostul ministru Daniel Chițoiu, pus sub învinuire pentru ucidere din culpă

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, lider ALDE, s-a aflat joi la Parchetul Tribunalului Argeş pentru a fi audiat în legătură cu accidentul în care a fost implicat şi care s-a soldat cu decesul a două persoane. El a negat, la ieşirea de la audieri, că ar fi vorbit la telefon în timp ce se afla la volan.

M.A., joi 09 ianuarie 2020 , 11:15

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

UPDATE - Fostul ministru Daniel Chiţoiu, audiat la Parchetul Tribunalului Argeş în legătură cu accidentul în care a fost implicat / El a negat că ar fi vorbit la telefon în momentul accidentului

UPDATE - Daniel Chiţoiu a plecat de la sediul Parchetului Tribunalului Argeş după aproximativ 15 minute, el spunând că a participat la acte procedurale.

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, el a negat că ar fi vorbit la telefon în momentul producerii accidentului.

De asemenea, a precizat că nu a luat legătura cu familia victimelor.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Daniel Chiţoiu a refuzat să facă declaraţii la sosire.

În 26 decembrie, Chiţoiu a fost implicat într-un accident pe DN7, în judeţul Argeş, în zona localităţii Zamfireşti, maşina sa pătrunzând pe contrasens şi cionindu-se cu o maşină condusă de un bărbat de 82 de ani, care a murit pe loc. Soţia bărbatului a decedat ulterior, la spital. Oaltă persoană aflată în autovehicul a fost rănită.

Şi fostul ministru a fost internat în spital, deşi imediat după accident a fost fotografiat mergând alături de poliţist, fără a părea să aibă o problemă medicală. Internarea în spital este şi motivul pentru care audierea sa a fost amânată, aceasta fiind prima dată când apare în faţa anchetatorilor. Chiţoiu a fost externat în 2 ianuarie.

În acest dosar se face cercetări vizând infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citeste si: Olt: 22 de persoane au fost evacuate după un incendiu izbucnit la un bloc din Slatina. Două persoane au fost duse la spital - FOTO

Citeste si: Cântăreţul Justin Bieber a fost diagnosticat cu boala Lyme

Citeste si: Cristian Tudor Popescu, despre criza SUA-Iran: Este o „joint venture”, o afacere în comun a două părți din care câștigă ambele

Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, însă ulterior a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, având în vedere ”intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si