Furturi, atacuri cu arme albe și distrugeri din partea unui alcoolic

Furturi, atacuri cu arme albe și distrugeri din partea unui alcoolic

Străzile Galațiului se află sub teroare, după ce un consumator de băuturi alcoolice fură, atacă cu arme albe, ba chiar a amenințat un polițist cu moartea.

Un bărbat din Galați este anchetat pentru comiterea a șase infracțiuni în mai puțin de o lună de zile. Acesta a comis mai multe furturi, care au culminat cu acte de răzbunare îndreptate împotriva a mai multor persoane. Acesta a amenințat un polițist și pe familia sa.

Citeste si: Alertă în Capitală: Un incendiu a izbucnit la Spitalul Fundeni. O asistentă medicală a suferit arsuri 

„În perioada 03.07 – 29.07.2022, inculpatul, pe fondul consumului excesiv de alcool, a săvârşit, pe raza municipiului Galaţi, mai multe fapte prevăzute de legea penală, prin aceea că a produs, mai multor persoane, prejudicii materiale însemnate şi a creat un climat de nesiguranţă în spaţiul public”, spun procurorii.

Citeste si: Un bărbat din Vrancea a fost amenințat în trafic cu pistolul. Agresorul, care consumase droguri, avea o armă de jucărie 

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a sustras sau a încercat să sustragă mai multe bunuri, precum și băuturi alcoolice și a recurs la mai multe amenințări.

„În alte două ocazii, a iniţiat conflicte spontane şi a ameninţat persoane diferite cu acte de violeţă (inclusiv prin folosirea unor arme albe), respectiv a distrus bunuri care nu-i aparţineau, cu scopul de a intimida şi de a se răzbuna pe persoanele vătămate”, a

stabilit procurorul de caz.

Citeste si: Patru oameni au fost împușcați într-un club de fițe din Marbella. Atacatorul se află în stare gravă la spital

Un bărbat din Vrancea a fost amenințat cu pistolul în trafic

Incident șocant în Adjud, județul Vrancea. Un bărbat a fost amenințat, luni, de către un tânăr cu un pistol de jucărie în timp ce se afla în trafic.

Oamenii legii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost amenințat luni în trafic, pe o stradă din Adjud, județul Vrancea, un de tânăr care se afla într-un alt autoturism cu un pistol. 

Citeste si:  O femeie din București a fost victima unui jaf. Tâlharul i-a luat geanta, iar victima a căzut și s-a lovit la cap

Oamenii legii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 de un bărbat în vârstă de 65 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în municipiul Adjud, în calitate de pasager, ar fi fost amenințat, cu un pistol, de un pasager dintr-un autoturism care se deplasa în aceeași direcție de mers, conform Inspectoratului de poliție Vrancea.

Autoturismul în care se afla agresorul a fost depistată de oamenii legii pe o stradă din Adjud.

 

 


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri