Gabriela Firea în război cu Nicușor Dan: "Dl Plicuşor a anunţat că “va atrage” el fonduri europene pentru termoficare"

Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, îl acuză pe Nicuşor Dan că a "confiscat" munca pe carea ea şi echipa sa au făcut-o.

Catalina Popa, luni 05 octombrie 2020 , 20:18

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

"Să confişti munca predecesorului, să te împăunezi că e meritul tău şi să-ţi arogi ceva pentru care nu ai muncit o clipă, depăşeşte orice imaginaţie! Tupeu de “frate de interlop”! Azi, Dl Plicuşor a anunţat că “va atrage” el fonduri europene pentru termoficare! Fonduri pentru care atât eu, cât şi echipa mea, ne-am zbătut patru ani", afirmă Firea.

Citeste si: Nicuşor Dan: „Trebuie să începem cu finanţele. Să menținem corabia la suprafață"

"Că a minţit în campanie că va rezolva totul rapid, pentru că “ştie”, “poate” şi “îl ajută guvernul” începe sa fie din ce în ce mai evident. Avariile le-a pus pe seama mea şi a echipei mele. Acum anunţă că va avea şi el avarii, “chiar sute”. Şi că nu are soluţii imediate pentru livrarea fără întreruperi a apei calde", a scris, luni seară, pe Facebook, Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, Nicuşor dar "a jurat" în campanie că, de pe 28 septembrie, totul va merge "uns”.

"Dar... să confişti munca predecesorului, să te împăunezi că e meritul tău şi să-ţi arogi ceva pentru care nu ai muncit o clipă, depăşeşte orice imaginaţie! Tupeu de “frate de interlop”! Azi, Dl Plicuşor a anunţat că “va atrage” el fonduri europene pentru termoficare! Fonduri pentru care atât eu, cât şi echipa mea, ne-am zbătut patru ani şi am îndeplinit toate condiţiile impuse, inclusiv cele mai dificile şi de durată: Strategie energetică a Capitalei şi Studiul de fezabilitate", a adăugat Firea.

Ea a susţinut că, de câteva luni, "totul este blocat la Ministerul fondurilor europene".

"Puteam semna demult contractul de finanţare. Dar Dl Ministru PNL Boloş l-a dosit, ca să-l semneze noul primar, pe munca fostului primar. Să vă fie ruşine! Veţi primi exact ce meritaţi! Aveti zero respect pentru români! Totul este pentru voi, carierele voastre şi îmbuibaţii din jurul vostru! Puneţi mâna şi munciţi! Şi apoi să vă lăudaţi! Cu rezultatele muncii voastre, nu a altora! Furt pe faţă! Ce ne mai mirăm? Aţi furat voi alegerile.. darăminte nişte contracte pe fonduri europene...", a conchis Firea.

Primarul ales al Capitalei a afirmat, luni, după o întâlnire cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi vicepremierul Raluca Turcan, că municipiul Bucureşti este obligat să acceseze fondurile europene, atât cele rămase din exerciţiul 2014-2020, cât şi cele care intră pe exerciţiul financiar următor.

Nicuşor Dan a fost prezent, luni, la Ministerul Fondurilor Europene împreună cu vicepremierul Raluca Turcan şi a discutat cu ministrul Marcel Boloş despre proiectele de dezvoltare a Bucureştiului.

Citeste si: Coadă de zeci de metri la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Oficial al Mitropoliei: Sfinţenia nu este contagioasă

El a afirmat, într-o conferinţă de presă la finalul întâlnirii, că este obligat să acceseze fondurile europene aflate la dispoziţia Bucureştiului, atât cele rămase din actualul exerciţiu financiar, cât şi cele din următorul exerciţiu financiar.

“Suntem obligaţi şi avem această oportunitate extraordinară de a accesa fondurile europene care sunt la dispoziţia Bucureştiului, atât cele rămase din exerciţiul 2014-2020, cât şi cele care intră pe exerciţiul financiar următor, 2021-2027. Asta a fost şi structura discuţiei pe care am avut-o .Am avut o discuţie despre implementarea celor trei proiecte majore pe exerciţiul precedent. (…) Pe exerciţiul 2021-2027 este un exerciţiu financiar care a ţinut cont de realităţile Bucureştiului, pe zona Bucureşti-Ilfov, dar special de Bucureşti la acest moment şi există fonduri pe care trebuie să le accesăm şi pe ceea ce înseamnă infrastructură de transport, este în colaborare cu Guvernul României finanţare pentru metroul de suprafaţă, adică reabilitarea infrastructurii CFR şi trenuri care să le deservească, există bani pentru digitalizare, există bani pentru semaforizare inteligentă, pentru înverzirea spaţiilor verzi şi reabilitarea parcurilor din administrare. Există bani pentru infrastructura şcolară. Pe scurt, totul este să reuşim să operaţionalizăm departamentul pe fonduri europene din Primăria Capitalei şi să operaţionalizăm această discuţie începută azi cu ministerul pentru că suntem aleşi pentru a rezolva problemele oamenilor”, a transmis Nicuşor Dan.

La rândul său, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a afirmat că bugetul de reabilitare a termoficării în Capitală ar putea fi suplimentat cu încă 200 de milioane de euro.

“Sunt cel puţin trei proiecte de importanţă majoră în implementare în momentul de faţă pentru municipiul Bucureşti. Este proiectul de termoficare pentru care noi urmează să încheiem contractul de finanţare şi care prevede reabilitarea a 100 de kilometri din reţeaua de transport de energie termică dintr-un total de 954 de kilometri. (…) Am propus ca din facilitatea pentru rezilienţă şi recuperare să suplimentăm bugetul cu încă 200 de milioane de euro astfel încât cu cei 500 de milioane de euro pe care proiectul de termoficare al municipiului Bucureşti îi are în momentul de faţă să se pornească pe drumul acesta al reabilitării şi reparării reţelelor de transport şi distribuţie cu scopul de a ţine sub control care există în momentul de faţă în serviciul de termoficare al municipiului Bucureşti”, a declarat Marcel Boloş.

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că cifrele arată că administraţia PSD în Bucureşti a fost o ruşine în ceea ce priveşte valorificarea oportunităţii fondurilor europene,  precizând că cele mai mari trei proiecte pe fonduri europene din Bucureşti sunt întârziate.

“Interesul noul primar ales al Capitalei, faţă de fondurile europene, este maxim şi în acelaşi timp sprijinul Guvernului Orban faţă de noul primar ales al Capitalei Nicuşor Dan şi pentru proiectele acestuia, este total. Cifrele arată dezinteresul administraţiei PSD faţă de fondurile europene. Până în momentul de faţă între Primăria Capitalei şi ministerul Fondurilor Europene există contracte de finanţare de aproximativ 1 miliarde de euro, dintre care cel mai important proiect, cel referitor la energia termică, de aproximativ 300 de milioane de euro, a fost întârziat şi răsîntârziat la semnare din cauza managementului defectuos şi este foarte posibil să ajungem în situaţia de fazare, adică de prelungire a acestui proiect”, a afirmat vicepremierul.

Două proiecte majore din Capitală

“Al doilea proiect, legat de managementul deşeurilor, în valoare de 208 milioane de euro, e totalamente blocat pentru că nici acum nu a fost identificat amplasamentul incineratorului, iar al treilea proiect, cel legat de reţeaua de canalizare şi de apă uzată, de aproximativ 334 de milioane de euro este deja fazat şi aflat într-o fază de execuţie de aproximativ 27%. Aşadar, cifrele arată că administraţia PSD în Capitala României a fost o ruşine din perspectiva valorificării oportunităţii fondurilor europene”, a transmis vicepremierul.


Distribuie acest articol pe Facebook si poti castiga un telefon de ultima generatie!
Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Prognoza meteo ANM pentru luni, 18 ianuarie. Începem săptămâna cu vreme mai rece decât... Prognoza meteo ANM pentru luni, 18 ianuarie. Începem săptămâna cu vreme mai rece decât ar fi normal pentru data din calendar
demamici.ro
A aflat la naștere că băiețelul are intestinele în afara abdomenului și 10% șanse să... A aflat la naștere că băiețelul are intestinele în afara abdomenului și 10% șanse să trăiască! Poveste relatată de „mămica unui copil malformat” | Demamici.ro
b1.ro
A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut... A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !
monitorulcj.ro
După vaccinare nu mai riscăm forme severe de COVID19. Medic: „Dar masca va rămâne... După vaccinare nu mai riscăm forme severe de COVID19. Medic: „Dar masca va rămâne obligatorie până în 2023”
infoactual.ro
Predicție grea pentru o ZODIE. Astrolog: 2021 înseamnă „ultimatum” Predicție grea pentru o ZODIE. Astrolog: 2021 înseamnă „ultimatum”
infoactual.ro
Cel mai fraged șnițel de porc. Rețetă delicioasă. Va ieși crocant și extrem de delicios Cel mai fraged șnițel de porc. Rețetă delicioasă. Va ieși crocant și extrem de delicios
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si