Gem de gutui: Rețeta tradițională a bunicii

Gem de gutui. Rețeta este simplă, gustoasă și ideală de a fi consumată împreună cu un desert. Iată rețeta pas cu pas!

Gem de gutui. Iată cea mai gustoasă rețetă de gutui pe care trebuie să o încerci acasa!

Ingrediente

  • 1 kg de gutui (cântărite după ce au fost curăţate)
  • 750 g -1 kg de zahăr (în funcție de cât de dulci sunt gutuile pe care le aveți)
  • 200 ml de apă
  • sucul de la 1 lămâie
  • optional se poate adăuga: scorțișoară (anason, cardamom)

Mod de preparare

  • Într-o cratiță încăpătoare, se pune la fiert apa, împreună cu zahărul. După 10-15 minute veți vedea că se va forma un sirop bine legat, ușor vâscos.

  • Gutuile se spală bine de puf, se taie în două și se curăță căsuța cu sâmburi și cotoarele, apoi se dau pe răzătoarea cu găuri mari sau la robot.

    Nu e nevoie să fie curățate de coajă.

Citeste si: Rețetă de dulceața de gutui cu nucă. O poți pune la cămară, pentru iarnă

  • Se stropesc gutuile cu sucul de lămâie, apoi se pun la fiert în siropul de zahăr. Tot acum, dacă doriți puteți adăuga pudra de scorțișoară, sau semințe de anason sau cardamom.

  • Se îndepărtează spuma formată datorită fierberii zahărului și se amestecă din când în când gemul ca să nu se lipească de fundul vasului.

  • Gemul este gata atunci când ajunge la consistența dorita. Puteți testa punând câteva picături de gem pe o farfurie rece. Dacă nu e prea lichid și dacă vă place cum arată, e gata.

    trebuie sa aveți în vedere că se va mai îngroșa după ce se răcește. Eu l-am fiert cam 30 de minute.

  • Se toarnă gemul fierbinte în borcanele sterilizate în prealabil în cuptor la 150 de grade. (am explicat în detaliu cum se face la rețeta de gem de căpșuni)

  • Se întorc borcanele cu capacul în jos pentru a crea vacuum.

    După 15 minute se pot întoarce în poziția normală, apoi se acoperă cu un pled gros și se lasă sa se raceasca lent.

  • Gemul astfel preparat rezistă chiar şi 2 ani fără nicio problemă.

 

Citeste si: Cum sterilizezi borcanele pentru zacuscă?

 

 


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...