George Soros, discurs dur la adresa Angelei Merkel: „E responsabilă de dependența Europei față de gazul rusesc”

George Soros

(Sursa foto: Hepta)

Miliardarul american George Soros a atenţionat marţi că civilizaţia „ar putea să nu supravieţuiască” războiului din Ucraina, apreciind totodată că Europa ar putea fi într-o „poziţie mai puternică” decât crede în ceea ce priveşte gazul rusesc, informează AFP și Agerpres.

George Soros a criticat în special politica fostului cancelar federal german Angela Merkel pentru a explica dependenţa, potrivit lui, încă „excesivă” a Europei faţă de hidrocarburile ruseşti.

Miliardarul spune că Merkel este responsabilă de dependența UE față de importurile din Rusia

„Ea a aprobat acorduri speciale cu Rusia pentru furnizarea de gaz şi a făcut din China cel mai mare partener al Germaniei pentru exporturi. Aceasta a făcut din Germania ţara care afişează cea mai bună performanţă (economică) în Europa, dar acum există un preţ greu de plătit”, a spus el.

Citeste si: VIDEO Ramzan Kadîrov e pregătit să atace Polonia: „În șase secunde vă vom arăta de ce suntem în stare!”

„Astăzi, China şi Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru o societate deschisă”, a afirmat Soros.

Ce spune despre Vladimir Putin și războiul din Ucraina

„Invazia (Ucrainei de către Rusia) a fost poate începutul celui de-Al Treilea Război Mondial şi civilizaţia noastră poate să nu-i supravieţuiască”, a declarat Soros într-un discurs susţinut în cadrul unui dineu pe care el îl organizează în mod tradiţional la Davos (Elveţia), cadrul reuniunii Forumului Economic Mondial.

Citeste si: Rusia, decizie-șoc în privința unui vechi conflict cu Japonia. Noile "Insule Rusești", motiv de furie la Tokyo

„Cel mai bun şi singurul mod de a ne proteja civilizaţia este de a-l învinge pe (preşedintele Vladimir) Putin cât mai repede posibil”, a insistat el.

„Eu cred că Putin este foarte inteligent şi într-un fel îi dictează Europei, ameninţând cu tăierea gazului. Însă în realitate dosarul lui este mai puţin solid decât crede el”, a declarat George Soros.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri