Guvernul a anunțat că vrea să ajungă la un acord cu sindicatele din învățământ, până pe 4 februarie, după ce profesorii au protestat.
Cadrele din învățământ au fost în grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie, între orele 11.00 și 13.00, în urma refuzului guvernanților de a lua măsuri pentru salariile profesorilor, condițiile de muncă și finanțarea din sistemul de educație.
Premierul s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor din învățământ
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit vineri cu reprezentanții sindicatelor din învățământ și au stabilit un mecanism de lucru pentru a continua dialogul.
„Dialogul este calea pentru a găsi măsuri echilibrate. În colaborarea cu dumneavoastră plecăm de la dorința comună de a susține prestigiul dascălilor, de a motiva cadrele didactice și de a plăti corect munca fiecărui angajat din sistemul de învățământ pentru a avea, în viitor, oameni bine pregătiți și educați”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Cine va participa la consultări?
Consultările urmează să fie coordonate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, unde vor participa și ministerele Muncii și al Finanțelor, se vor căuta soluții și termene de aplicare pentru acestea drept răsouns la problemele semnalate de sindicatele din învățământ.
Ce a transmis Guvernul?
„Pe termen scurt, sunt avute în vedere soluții pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, plata eșalonată a drepturilor salariale, clarificări privind aplicarea unor sporuri și suplimentarea personalului nedidactic și didactic auxiliar, în raport cu nevoile corect identificate în sistemul național de învățământ.
Citeste si: Marcel Ciolacu, anunț despre certificatul verde: „E tardivă o lege cu certificatul, în acest moment”
Posturi suplimentate în învățământul preuniversitar
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că a fost aprobată de către Guvern suplimentarea cu 1175 a numărului de posturi din învățământul preuniversitar.
Citeste si: Premierul Nicolae Ciucă cere o anchetă în cazul fetiței ucise de mașina de poliție
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.