Ilinca Vandici
Ilinca Vandici, prezentatoarea Bravo, ai Stil!, a vorbit în cadrul emisiunii "În oglindă" despre cele mai mari traume din copilăria sa aparent perfectă.
Ilinca Vandici nu s-a ferit să vorbească sincer despre problemele sale. Frumoasa prezentatoare are o carieră de vis și o familie exact așa cum și-a dorit-o, însă spune că părinții nu i-au oferit toată afecțiunea de care avea nevoie în copilărie, fapt care i-a lăsat urme adânci, scrie radioimpuls.ro.
Ilinca Vandici: "Acum îmi dau seama că mi-a lipsit afecțiunea lor, timpul lor, încurajările"
„Am avut această familie perfectă în care prezența unei mame îndatorate care să aibă lgrijă și de casă și de familie, o soră cu care am făcut și bune și mai puțin, toate construiesc un tablou perfect. Am avut o copilărie foarte fericită, doar că stând și analizând tot ceea ce mi s-a întâmplat și conștientizând care sunt problemele cu care mă confrunt azi, mi-am dat seama că părinții nu au fost alături de mine.
Citeste si: Ilinca Vandici, vacanta in Santorini
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am descoperit asta"
Ilinca Vandici spune că a reușit să-și dea seama ce i-a lipsit cu ajutorul psihoterapiei. Chiar dacă trecutul său a lăsat răni adânci, aceasta spune că se bucură că a scos la iveală aceste lucruri care au afectat-o pentru a ști cum trebuie să se comporte cu fiul ei Zian.
Citeste si: VIDEO- Ilinca Vandici și-a sărbătorit ziua de naștere cu o petrecere cu stil
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am descoperit asta și că pot să-i dau lui Zian mai bine. Viața mea e un zbuciun, o pradă. În următorii ani de zile sunt mama copilului meu și profesionista desăvârșită care vreau să fiu. Eu, micile mele plăceri, momentele de relaxare, nu mai există, dar am făcut asta conștient pentru că nu vreau să ajungă Zian să aibă 20-30 de ani și să se confrunte cu descoperirile cu care
Citeste si: VIDEO- Ilinca Vandici, momente emoționante. Vedeta este nașa nepoțelului ei
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.