Noi informații șocante în cazul lui Emil Gânj
Au apărut noi detalii șocante în cazul lui Emil Gânj. Anchetatorii ar fi găsit în telefon filmări ale unor abuzuri sexuale.
Noi detalii șocante ies la iveală în cazul criminalului fugar Emil Gânj, cel mai căutat ucigaș din România. Ancheta penală a scos la suprafață nu doar modul în care acesta și-ar fi ucis fosta iubită, ci și faptul că tânăra ar fi fost supusă, în repetate rânduri, unor abuzuri sexuale, pe care bărbatul le-ar fi filmat cu telefonul mobil.
Imagini șocante descoperite în telefonul lui Emil Gânj
Se pare că, în urma percheziției informatice a unuia dintre telefoanele mobile folosite de Emil Gânj, anchetatorii ar fi descoperit mai multe înregistrări video în care apare victima sa. Din aceste imagini ar rezulta că, deși pe numele lui Gânj fusese emis un ordin de protecție, bărbatul continua să se întâlnească cu fosta iubită și ar fi constrâns-o la acte de natură sexuală. Scenele ar fi fost filmate chiar de el, cu telefonul mobil, și stocate ulterior în dispozitiv.
Victima sa ar fi fost abuzată sexual în repetate rânduri și ar fi fost filmată în timpul ororilor
Crima care a îngrozit o țară întreagă a avut loc în dimineața zilei de 8 iulie 2025. Atunci, Emil Gânj și-a ucis fosta parteneră, o tânără de doar 23 de ani, chiar în locuința acesteia, deși în casă se aflau mai multe rude ale fetei. După ce a comis omorul, bărbatul i-ar fi incendiat trupul și ar fi fugit de la fața locului, declanșând una dintre cele mai ample operațiuni de căutare derulate în ultimii ani.
Conform datelor din anchetă, Emil Gânj ar fi stat ascuns în apropiere până în momentul în care echipajul de poliție a plecat din zonă. Abia după retragerea patrulei, acesta ar fi forțat accesul în curtea imobilului, ar fi spart geamurile și ar fi intrat în casă în căutarea tinerei. Tânăra s-ar fi ascuns într-un dulap, însă Gânj ar fi găsit-o rapid. Fără să ezite, bărbatul ar fi lovit-o mortal cu un topor, după care ar fi incendiat trupul victimei și ar fi părăsit locuința în grabă. Anchetatorii cred că acesta i-ar fi dat foc cu scopul de a șterge urmele crimei sau de a îngreuna investigația.
De la momentul comiterii faptei și până în prezent, în ciuda unei mobilizări masive, Emil Gânj nu a mai fost găsit. Sute de polițiști, jandarmi și angajați ai ocoalelor silvice au fost angrenați în căutările care au vizat zone întinse de câmp, pădure sau clădiri dezafectate, însă toate eforturile de până acum s-au dovedit zadarnice.
Cu toate acestea, investigația a dus la descoperirea unor elemente care indică faptul că fugarul și-ar fi pregătit cu minuțiozitate planul de scăpare. Anchetatorii au stabilit că Emil Gânj ar fi început să-și pună la punct strategia încă din perioada în care se afla în detenție pentru comiterea unei alte crime. În timpul încarcerării, acesta ar fi citit cărți de supraviețuire, achiziționate, la cererea sa, din fondurile Ministerului Justiției, potrivit surselor Gândul.ro.
Volumele îi ofereau informații despre tehnici de orientare în teren, camuflare, procurare de hrană și adaptare în condiții dificile, toate extrem de utile unui fugar care voia să rămână ascuns cât mai mult timp. După ce a fost eliberat, bărbatul ar fi pus în practică, pas cu pas, ceea ce învățase. A mers pe câmp, unde și-ar fi săpat vizuini camuflate cu crengi și vegetație, în care să se poată ascunde în caz de nevoie.
În plus, ar fi transportat provizii, hrană, apă, diverse obiecte, în mai multe locații, pentru a nu depinde de o singură sursă. Aceste ascunzători și depozite ar fi fost gândite cu atenție, astfel încât să-i permită să reziste o perioadă îndelungată în libertate, chiar și urmărit de autorități. Surse judiciare au precizat pentru Gândul.ro că una dintre aceste locații ar fi fost chiar o unitate dezafectată a Armatei Române, care, lăsată complet nepăzită, i-ar fi oferit criminalului un adăpost confortabil. Mai mult, pentru că nu aveau autoritatea să intre, polițiștii și jandarmii ar fi trecut pe lângă baza respectivă și au ratat prinderea fugarului.
La începutul căutărilor, anchetatorii au descoperit mai multe urme lăsate de Emil Gânj, printre care și telefoane mobile pe care acesta le-ar fi îngropat în zone izolate. Aceste dispozitive au devenit piese importante în anchetă, după ce au fost supuse perchezițiilor informatice. Tocmai în memoria unuia dintre ele ar fi fost găsite înregistrările video care sugerează abuzurile sexuale îndurate de victimă înainte de crimă. Anchetatorii care au realizat percheziția informatică ar fi descoperit mai multe filmări realizate de Emil Gânj, din care reiese că, în ciuda faptului că pe numele lui exista un ordin de protecție, se întâlnea cu fosta iubită și o supunea unor abuzuri de natură sexuală. Bărbatul ar fi filmat unele dintre scenele de sex, care ar fi rămas stocate în memoria telefonului.