Incident armat lângă o școală din Germania/ Poliția: ”Nu mai există niciun pericol pentru public”

Un atacator a rănit grav o persoană în apropierea unei școli primare din orașul german Bramsche. Cei doi au fost duși la spital.

Un atacator a rănit grav o persoană și s-a rănit singur în apropierea unei școli primare din orașul Bramsche, în nord-vestul Germaniei, marți, 28 februarie. Atacul a avut loc înainte ca bărbatul să se rănească grav cu arma, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din orașul Osnabrueck. 

Atât trăgătorul, cât și victima au fost duși de urgență la spital cu elicopterul și primesc tratament medical, a precizat purtătorul de cuvânt.

Totodată, acesta a mai adăugat faptul că martorii incidentului sunt interogați și că nu mai există niciun pericol pentru public.

Ancheta este în curs de desfășurare

Împușcăturile au avut loc în apropierea școlii primare Martinusschule, dar nu au legătură cu școala, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Bramsche.

Citește și: Raid sângeros al Israelului în Cisiordania ocupată- cel puțin 11 palestinieni uciși

Martorii au informat poliția în jurul orei 7.30 (06.30 GMT), a relatat cotidianul de mare tiraj Bild. Acum, ancheta este în curs de desfășurare și se așteaptă pedeapsa atacatorului.

La începutul anului, un băiat și-a ucis profesorul

La începutul anului, un băiat de 17 ani a fost arestat  pentru că și-a ucis profesorul în orașul Ibbenbüren din nord-vestul Germaniei.

Atacul a avut loc la școala profesională unde lucra profesorul în vârstă de 55 de ani. Imediat după comiterea crimei, băiatul a sunat la poliție și s-a predat fără a opune rezistență, a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii din orașul Münster (vest).


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri