Incident dramatic! Un copil a fost uitat timp de 8 ore în autobuz
Un copil de trei ani din Campli, provincia Teramo, regiunea Abruzzo, Italia a fost uitat timp de 8 ore într-un autobuz școlar. Din fericire incidentul s-a încheiat cu bine, iar micuțul se află în afara oricărui pericol, notează jurnaliștii de la Il Messaggero.
Părinții îl lăsaseră pe cel mic dimineața, în jurul orei locale 8:00, cu însoțitoarea care era prezentă la bordul autobuzului școlar. Băiatul în vârstă de 3 ani trebuia să se ducă la grădiniță ca de obicei.
În timpul călătoriei, băiatul a adormit și practic a fost uitat în autobuz. Copilul se pare că a rămas acolo pentru aproximativ 8 ore.
Copilul a fost descoperit abia în decursul aceleiași după-amieze, atunci când șoferul s-a întors la vehicul. Micuțul se afla într-o stare de deshidratare, dar, norocul a făcut ca să fie într-o stare bună de sănătate.
Băiatul era deshidratat atunci când a fost găsit
„A fost o gravă eroare umană care ar fi putut avea consecințe tragice”, a transmis primarul din Campli care s-a mobilizat pentru a clarifica situația atât cu cooperativa care gestionează serviciul de autobuze școlare, cât și cu familia copilului.
Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână, într-o zi de joi, dar s-a aflat abia după ce mătușa băiatului a postat despre el pe rețelele sociale.
Mătușa a relatat cum la ora 16:00, însoțitoarea și șoferul i-au adus copilul mamei, recunoscând că micuțul a fost lăsat timp de 8 ore în autobuzul școlar și rugând-o să nu-i facă reclamație.
„Copilul era deshidratat”, a povestit femeia.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.