Rata de infectare a trecut de șase la mie în Municipiul Iași. Ce măsuri vor intra în vigoare

Noi restricții au intrat în vigoare în Municipiul Iași

(Sursa foto: facebook/ Primăria Municipiului Iași)

În Municipiul Iași circulația persoanelor nevaccinate va fi restricționată pe timp de noapte, în zilele de weekend, iar magazinele vor funcționa până la ora 22.

Explozie de cazuri de coronavirus în Municipiul Iași. După ce incidența a trecut de șase la mie, autoritățile au decis să instituie carantina de noapte în zilele de weekend pentru persoanele nevaccinate.

Magazinele vor funcționa până la orele 22:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică

Tot în aceste zile, persoanele nevaccinate au interzisă circulația între orele 20 și 5.

Ele vor putea circula doar cu un motiv bine întemeiat și înscris în declarația pe propria răspundere.

Restaurantele vor funcționa până la orele 24:00, dar cu 50% din capacitatea totală. Pentru două săptămâni vor fi închise barurile, cluburile, discotecile și pub-urile.

Doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală vor putea participa ca spectatori la competiții sportive, la evenimente artistice sau să meargă la cinema.

Citeste si: Sfânta Parascehva 2021: Racla cu sfintele moaşte ar putea fi scoasă mai devreme. Anunțul făcut de primarul Mihai Chirica

Restricțiile vor fi aplicate pentru o perioadă de două săptămâni

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, a anunțat că valabilitatea lor ar putea fi prelungită, dacă se constată că rata de infectare nu a scăzut. 

Acum o săptămână incidența cazurilor în Iași, depășea trei la mie, iar acum incidența este de 6,58. În cazul în care incidența va depăși 7,5 la mie, CJSU se va întruni pentru a adopta restricții suplimentare. 

Citeste si: Autoritățile au intrat în alertă, pentru prima dată de la începutul pandemiei: „Nu mai este niciun pat liber la ATI”


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri