Individul evadat din Penitenciarul Găieşti a fost prins de oamenii legii

Individul în vârstă de 43 de ani, care a evadat la sfârșitul lunii noiembrie din punctul de lucru de la Penitenciarul Găești, Dâmbovița, a fost prins miercuri de agenții de investigații criminale ai Poliției.

Conform oamenilor legii, individul care a evadat în data de 25 noiembrie din punctul de lucru de la Penitenciarul Găești, Dâmbovița  a fost prins în cursul zilei de miercuri, 8 decembrie 2021, de ofițerii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, pe raza orașului Căzănești.

Citeste si: VIDEO| Accident dramatic în Capitală. Un copil a fost spulberat de mașină. Momentul a fost surprins de o cameră de bord

Bărbatul a evadat pe 25 noiembrie

Popa Marian, în vârstă de 43 de ani, din comuna Ludești, județul Dâmbovița, a fost reținut, escortat și reintrodus în sistemul penitenciar, în vederea continuării cercetărilor. 

Misiunea de prindere a deținutului a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ialomița. 

Citeste si: Un polițist din Cluj a fost rănit de un șofer cu un comportament bizar, în timpul unei verificări. Au fost trase mai multe focuri de arme pentru a-l opri pe individ

Popa Marian era privat de libertate în Penitenciarul Găești, în regim deschis, și a fost dat în urmărire națională la data de 25 noiembrie după ce ar fi plecat de la locul de muncă la care se afla în exteriorul Penitenciarului, respectiv în orașul Găești.

Citeste si: Sfârșit tragic pentru o studentă în anul II la medicină. Tânăra în vârstă de 19 ani a fost găsită moartă în pădure


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri