Președintele Klaus Iohannis i-a convocat de urgență la Cotroceni pe ministrul Sănătății și o serie de experți ATI pentru a evalua situația critică în care se află sistemul medical românesc în fața noului val de infectări cu coronavirus.
UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii şi cu specialişti din domeniul medical şi al terapiei intensive, că ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă şi sunt necesare eforturi susţinute pentru a ţine sub control epidemia de COVID-19.
"Lupta cu virusul se desfăşoară pe două fronturi: pe de o parte, pe zona de prevenţie şi pe de o parte în spitale, acolo unde bolnavii de COVID au nevoie de îngrijire şi de tratamente de specialitate. De aceea, am dorit să am o discuţie aplicată cu experţie cunoscuţi şi cu ministrul Sănătăţii, care mi-au prezentat nivelul de resurse la nivel naţional la ATI şi mă refer şi la personalul medical. În tot acest timp Ministerul Sănătăţii a desfăşurat mai multe proiecte de achiziţie de ventilatoare, monitoare, paturi şi alte lucruri necesare secţiilor de ATI, Astfel, avem 3.065
Citeste si: Când vor primi românii prima tranșă de vaccin anti-covid! Nelu Tătaru vine cu vești bune
Şeful statului a precizat că a solicitat foarte concret date despre Bucureşti unde în 7 spitale va fi făcută o extensie a capacităţi ATI şi în următoarele maximum 10 zile vom avea suplimentar 123 de paturi de terapie intensivă.
”Aşadar autorităţile au acţionat şi au planuri clare, bine puse la punct”, a afirmat el.
Președintele Klaus Iohannis are astăzi la ora 17:00 la Palatul Cotroceni o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă,
Potrivit bilanțului de marți 27 octombrie, au fost înregistrate alte 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV-2 în România. Numărul deceselor din ultimele 24 de ore a atins un vârf-record: 104 de români răpuși în spitalele din toată țara.
Numărul pacienților la ATI se păstrează la un nivel extrem de ridicat: 824 de oameni sunt în stare gravă. Chiar dacă au fost suplimentate locurile la Terapie Intensivă, după cum a anunțat recent Nelu Tătaru, sistemul poate fi depășit în orice clipă.
Citeste si: Veste bună pentru români! Nelu Tătaru anunță când va ajunge vaccinul COVID-19 în țară
Ion Cristoiu: Iohannis va instaura starea de urgență după alegerile din 6 decembrie
Jurnalistul Ion Cristoiu și-a exprimat părerea în legătura cu situația României după alegerile din data de 6 decembrie. Jurnalistul a declarat că Iohannis va instaura starea de urgență imediat după alegerile parlamentare.
„Având în vedere că este după 6 decembrie şi el o să câştige majoritatea, nu trebuie să facem un exerciţiu de imaginaţie. A fost politicos în aprilie. Ne-a zis să stăm acasă. După 6 decembrie, nu ne mai spune şi ne ţine acasă”, a declarat Ion Cristoiu.
Klaus Iohannis, declarații după ședința de la Cotroceni
La finalul ședinței, președintele Iohannis va susține o declarație de presă. La începutul pandemiei de coronavirus, președinele Iohannis avea săptămânal întâlniri la Cotroceni cu miniștrii implicați în eforturile de combatere a efectelor Covid-19.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni seară, că în acest moment sunt pregătite 1.200 de locuri pentru Terapie Intensivă – peste 800 fiind deja ocupate –, iar până la finalul lunii speră să existe alte 200 de paturi.
Nelu Tătaru a explicat că paturile de Terapie Intensivă – unde ajung cele mai grave cazuri – se eliberează „doar prin vindecare sau prin deces”.
Pe teritoriul României, 26.534 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.540 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.271 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.