Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul de Ziua Justiţiei,că nu trebuie să uităm că în spatele codurilor de procedură şi al dreptului material se află destinele oamenilor
Valorile care călăuzesc activitatea tuturor celor implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie trebuie să rămână aceleaşi: dreptate, integritate, profesionalism, adevăr, umanitate, curaj. El aminteşte că, în ultimii ani, agenda publică a fost dominată de încercări repetate de a subordona justiţia politicului, iar întreaga energie a forţelor democratice din România s-a concentrat pe stoparea unor astfel de demersuri, mai spune președintele.
”Criza traversată a avut un impact puternic asupra profesiilor liberale şi asupra economiei în general. Nu trebuie să uităm, însă, că în spatele codurilor de procedură şi al dreptului material se află destinele oamenilor, iar valorile care călăuzesc activitatea tuturor celor implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie trebuie să rămână aceleaşi: dreptate, integritate, profesionalism, adevăr, umanitate, curaj.
Citeste si: Nelu Tătaru: „A venit PSD-ul peste sala mea de operaţie”
El felicită întregul personal din sistemul judiciar pentru activitatea pe care o desfăşoară, mai ales în contextul dificil provocat de epidemia de COVID-19.
”Justiţia are misiunea de a apăra drepturile, libertăţile fundamentale şi interesele legitime ale cetăţenilor.
El subliniază că lupta împotriva corupţiei rămâne o prioritate, fiindcă acest flagel împiedică dezvoltarea economică şi socială, afectează consolidarea democraţiei şi, de aceea, trebuie ferm combătut. şi că toleranţa zero faţă de orice act de corupţie va produce schimbări profunde şi benefice la nivelul întregii societăţi.
Citeste si: Sindicaliștii din Poliție acuză că sunt expuși intenționat riscului de infectare
”Transmit întregul meu sprijin tuturor celor care, în ciuda dificultăţilor întâmpinate sau riscurilor la care s-au expus, au rămas dedicaţi misiunii nobile a profesiei pe care au îmbrăţişat-o, contribuind la un deziderat mereu actual în viaţa unui stat – o societate mai dreaptă”, afirmă preşedintele în finalul mesajului.