Mai multe școli din Arad au stabilit cu părinții ca rezultatele testelor de salivă să fie fotografiate și trimise diriginților.
Mai multe instituții școlare din Arad au convenit cu părinții să fotografieze rezultatele testelor rapide ale elevilor ca să existe o evidență a folosirii acestora. Alte școli au stabilit ca părinții să trimită o notă scrisă semnată cu rezultatul testului COVID-19.
Inspectorul şcolar general din Arad, Marius Gondor, a declarat vineri că în județ au fost distribuite câte două teste de salivă fiecărui elev, urmând ca primele să fie făcute luni dimineață. Vineri au fost distribuite peste 126.000 de kituri de testare.
Citeste si: Incendiu la o școală din Gura Humorului
Fotografiază rezultatele testelor
Inspectorul susține că fiecare școală a stabilit o modalitate prin care ține evidența rezultatelor testelor. Foarte multe școli au stabilit alături de părinți ca aceștia să le trimită diriginților fotografii cu rezultatele testelor.
„Fiecare şcoală a decis în Consiliul de Administraţie cum va proceda. Multe au convenit cu părinţii să fotografieze rezultatul testului, altele le cer părinţilor o notă scrisă şi semnată cu privire la rezultat, iar altele pur şi simplu vor ţine legătura cu părinţii prin grupurile de whatsapp, pentru că în cele din urmă trebuie să existe o evidenţă a utilizării kiturilor", a spus Marius
Inspectorul a adăugat și faptul că în unele instituții de învățământ s-a hotărât ca testele să se efectueze în clasă. Doar câteva clase dintr-o școală au decis acest lucru.
Citeste si: Începe testarea COVID-19 a elevilor. În școli vor fi folosite primele teste de salivă
Care sunt măsurile în cazul testelor pozitive?
Șeful Inspectoratului Școlar Județean a mărturisit că în cazul testelor care ies pozitive la Covid-19 părinții își vor ține copiii acasă și vor apela la medicul de familie, pentru a urma procedura standard de confirmare a îmbolnăvirii.
Profesorii din județ s-au implicat în acest demers
Preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, Dănuţ Ieneşescu susține că profesorii din județ s-au implicat în acest demers „pentru ca testarea să poată avea loc şi kiturile să ajungă la copi”.
„Deşi sarcina noastră este aceea de a educa, nu a testa, noi ne-am implicat. Am avut colegi care au stat joi până la ora 21,00 pentru a ajuta la pregătirea testelor, pentru ca astăzi să ajungă la copii, în condiţiile în care kiturile nu au venit gata pregătite", a declarat Dănuț Ieneşescu.
Testarea periodică cu teste rapide antigen va avea loc în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înainte ca elevii să înceapă orele de curs.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.