Mamă tânără, bolnavă de cancer - gest inedit pentru copilul său. Ce a pățit femeia

O tânără mamă a refuzat să mai facă chimioterapie pentru a-și salva copilul nenăscut. Femeia a recurs la acest gest inedit pentru a-i oferi bebelușului o șansă la viață.

Cazul uluitor al unei femei care și-a pus viața în pericol pentru a-și aduce pe lume copilul, deși acum se află în stadiul trei de cancer a uimit o lume întreagă. Ellie Whittaker, în vârstă de 21 de ani, suferă de cancer. În anul 2019, când era însărcinată în patru luni, a fost sfătuită să facă avort, după ce fusese diagnosticată cu limfom Hodgkin în stadiul 2.

Ellie nu s-a gândit să renunțe nicio clipă la copil.

La sarcina de dinainte a suferit un avort spontan așa că nu-și mai dorea pierderea unui alt copil. „Nu era nicio șansă pe această planetă să fac avort și să rămân fără copilul meu. Am alungat gândurile referitoare la cancer cât am putut de mult și m-am concentrat doar pe Connie. Abia așteptam să fiu mamă”, a povestit Ellie Whittaker, pentru Sunday People.

Tânăra mamă a dus sarcina până la final, deși starea de sănătate pe care o avea nu era una tocmai bună.

Blondina a refuzat chimioterapia,  știind că tratamentul i-ar putea afecta sarcina. La câteva zile de la aducerea pe lume a fetiței sale, analizele efectuate au arătat că boala ei evoluase, ajungând în stadiul 3 de cancer.

Citeste si: Diana Pârvu este însărcinată pentru prima dată: „Prima oară am fost suspectă de cancer”

Citeste si: Un cunoscut actor a fost diagnosticat cu cancer

Ellie Whittaker trăiește în acest moment

Femeia bolnavă de cancer nu regretă sub nicio formă decizia luată. Ea este fericită că fiica ei s-a născut sănătoasă și se dezvoltă fără nici o problemă. Ultimele analize, efectuate pe data de 20 octombrie, au arătat că starea ei de sănătate s-a îmbunătățit. Toate cele 12 ședințe de chimioterapie au fost finalizate, iar Ellie este alături de fiica ei, deși afecțiunea încă îi mai dă bătăi de cap.

„Odată ce obțin rezultatele la analize și știu ce se întâmplă, scopul meu este să încep un fel de acțiune de caritate pentru a-i sprijini pe partenerii celor care sunt diagnosticați cu cancer. Rămâneți în siguranță”, a scris ea pe Facebook.

Bebelușa lui Ellie este liniștită și ascultătoare, doarme toată noaptea și are mai mereu zâmbetul pe buze.

Ellie Whittaker se declară acum o mămică fericită.


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri