Marcel Ciolacu: „Nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de către un lider PSD”

Marcel Ciolacu: „Nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de către un lider PSD”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, joi, că nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de un membru al conducerii partidului sau de un preşedinte de organizaţie, a transmis liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu susține că nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de către un lider PSD

"Am asistat, alături de toţi românii, la această bătaie pe ciolan între partidele care au pierdut aceste alegeri. Alături de colegii mei din Consiliul Politic Naţional, am luat hotărârea de a continua să modernizăm PSD şi nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de către un membru al conducerii PSD sau de către un preşedinte de organizaţie", a declarat Ciolacu, la finalul şedinţei, care s-a desfăşurat la sediul central al PSD.

Tot acesta mai spune că este timpul să fie promovaţi oameni tineri, profesionişti.

" Este timpul ca partidul să promoveze oameni tineri, profesionişti şi să ne asigurăm că vom avea un viitor împreună.

Şi liderii PSD, chiar dacă sunt profesionişti, chiar dacă au câştigat alegerile, chiar dacă în domeniile lor de activitate sunt recunoscuţi, au înţeles că nu trebuie să existe în interiorul partidului o dispută pe anumite funcţii"
, a mai adăugat liderul PSD, potrivit Agerpres.

Citeste si: Carantină obligatorie! Lista ţărilor cu risc epidemiologic, actualizată


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri