exclusiv: Medicii trag un semnal de alarmă, în zilele de sărbătoare! Pericolul ascuns din spatele preparatelor tradiționale și al meselor de Paște! Prof. Dr. Tudor Ciuhodaru spune când ar trebui să ne prezentăm la spital: „Nu ignoraţi apariţia simptomelor digestive

Sărbătorile Pascale sunt unul dintre momentele în care toată familia se adună împreună la masă și se bucură de preparatele tradiționale, însă nu trebuie să uităm și de pericolele la care ne expunem atunci când alegem să mâncăm sau să consumăm alcool în exces.

Prof. Dr. Tudor Ciuhodaru a explicat cât de importantă este moderația, dar a venit și cu câteva dintre regulile de bază de care ar trebui să ținem cont, tocmai pentru a nu ajunge la spital în aceste zile. Totuși, acesta recomandă să nu ignorăm simptomele digestive, în cazul în care ele apar.

Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția și asupra consumului de alcool în aceste zile și mai ales recomandă vehement ca persoanele cu afecțiuni cronice să NU întrerupă tratamentul pentru a putea să bea sau să mănânce tot ceea ce își doresc din preparatele tradiționale.

„Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei şi de sărbatorile pascale. În caz contrar veţi avea nevoie de serviciul de urgenţă şi ne vom vedea în gardă chiar din prima zi”, spune Prof. Dr. Tudor Ciuhodaru.

Medicul Tudor Ciuhodaru, sfaturi importante pentru mesele de sărbători

În fiecare an de sărbători, românii gătesc preparatele tradiționale delicioase, specifice zilelor de Paște.

Friptura de miel, cozonacii și pasca sunt vedetele acestor zile, însă există și o serie de riscuri dacă ele sunt consumate în exces.

Citește și: Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște?

Tocmai de aceea, indicat ar fi să ținem cont de sfaturile și recomandările medicilor, iar unul dintre cele mai cunoscute trucuri este să consumăm un singur fel de mâncare la o masă sau să lăsăm un timp suficient de lung la servirea preparatelor.

„Fiecare masă trebuie să conţină un singur aliment ,,concentrat”. Consideraţi ,,concentrat” tot ce nu e fruct sau legumă, aşa că friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă sau al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă.

Asiguraţi o pauză de cel puţin jumătate de oră între felurile de mâncare pentru a evita atât senzatia de suprasaturaţie cât şi sindroamele dispeptice”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru.

În ceea ce privește consumul de alcool, este deja bine cunoscut faptul că nu ar trebui să existe excese în aceste zile, dar și mai important, bolnavii cronici NU trebuie să își întrerupă tratamentul doar pentru a consuma băuturile tradiționale.

„Indiferent de starea de sănătate alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mancarea grasă, duce la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare.

Nu întrerupeţi medicaţia cronică pentru a manca sau bea în exces”, a mai precizat el.

Categoriile de pacienți care ar trebui să fie mai atent la mesele de Paște

Persoanele care știu că au deja probleme și afecțiuni digestive ar trebui să fie mult mai atente la mesele de Paște. Nu sunt excluși însă nici cei cu probleme cardiace.

Citește și: Un aliment trecut cu vederea, principala cauză a cancerului de colon până la vârsta de 50 de ani

„Precauţii speciale trebuie avute în vedere la cei cu afecţiuni digestive, metabolice sau cardiace, ce trebuie să respecte regimul igienodietetic (fără dulciuri, sare etc) şi medicamentos. Pacienţii cu afecţiuni metabolice (diabet) vor respecta indicaţiile terapeutice pentru că, în caz contrar, decompensarile pot fi grave, mergând până la comă.

Pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune, insuficienţă cardiacă, cardiopatii ischemice) vor fi atenţi la excesul de sare şi grasimi.

Orice durere precordială cu durata de peste 3-5 minute indică susipiciunea unui sindrom coronarian acut ce necesită prezentare urgentă la spital.

Cei cunoscuţi cu alergii alimentare vor avea grijă la tipurile produselor consumate, vor avea la ei medicaţia de urgenţă şi se vor prezenta la spital în cazul erupţiilor pruriginoase asociate tulburarilor respiratorii”, a mai precizat prof. Dr. Tudor Ciuhodaru.

Semnalele de alarmă la care să fim atenți după mesele de Paște! Când mergem la spital

Prof. Dr. Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra faptului că simptomele digestive ce apar odată cu mesele grele de sărbători nu ar trebui să fie ignorate, mai ales că acestea pot duce la complicații severe dacă nu sunt tratate corespunzător și mai ales la timp.

„Nu ignoraţi apariţia simptomelor digestive precum greaţă, vărsături, dureri abdominale, tulburări de tranzit, a febrei sau frisoanelor sau a celor cardiace ce includ dureri precordiale, palpitaţii, cefalee, vertij şi nu temporizaţi prezentarea la consult.

Nu în ultimul rând, excesul caloric va crea suficiente probleme celor care ţin la siluetă. Încercaţi să înlocuiţi carnea, dulciurile şi grasimile cu salate şi fructe şi rezervaţi timp pentru plimbari în aer liber sau sport sau veţi fi nevoiţi sau nevoite să vă luptaţi mai târziu cu kilogramele dobândite în aceste zile”, a mai precizat el.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri