Papa Francisc a transmis mesajul tradițional de Crăciun credincioșilor catolici și nu numai. Suveranul pontif a îndemnat la solidaritate între popoarele lumii pentru a putea trece cu bine peste pandemia de coronavirus. Papa Francisc a vorbit despre „nevoia de fraternitate” între toate ţările lumii, îndemnându-le să împartă între ele vaccinurile împotriva coronavirusului, deoarece „zidurile naţionalismului” nu reprezintă o soluţie pentru a stopa o pandemie care nu ţine cont de graniţe.
Pandemia de coronavirus şi efectele ei sociale şi economice au dominat mesajul său de vineri, în care suveranul pontif a transmis un îndemn la unitate globală şi la ajutorarea ţărilor care sunt afectate de conflicte militare şi de crize umanitare.
„În acest moment istoric, marcat de criza ecologică şi de grave dezechilibre economice şi sociale agravate de pandemia de coronavirus, avem nevoie mai mult ca oricând de fraternitate”, a afirmat papa Francisc.
Papa Francisc a vosbit în discursul său despre solidaritate pe timp de pandemie
Acest apel la solidaritate se aplică „în special faţă de persoanele cele mai fragile, bolnave şi toate cele care, în această perioadă, au rămas fără locuri de muncă sau se află în situaţii precare din cauza consecinţelor economice ale pandemiei, precum şi faţă de femei, care, în timpul acestor luni de izolare, au suferit din cauza violenţelor domestice”.
Idealul unei fraternităţi globale în faţa inegalităţilor socio-economice, adeseori în opoziţie cu „dogma neo-liberală”, reprezintă una dintre temele principale promovate de liderul de la Vatican în pontificatul său de aproape opt ani. Acelaşi ideal a devenit deosebit de prezent în discursurile sale susţinute după declanşarea pandemiei de COVID-19, fiind evidenţiat şi prin publicarea în luna octombrie a unei lungi pledoarii în acest sens, în enciclica „Fratelli tutti”.
Vineri, afirmând că sănătatea este o chestiune internaţională, liderul de la Vatican a criticat sintagma „naţionalism al vaccinurilor”, care, conform temerilor exprimate de reprezentanţii ONU, ar putea să agraveze pandemia de coronavirus dacă ţările sărace vor fi ultimele state care vor primi vaccinuri anti-COVID-19.
Citeste si: Sfântul Ștefan 2020. Cele mai frumoase mesaje pentru sărbătoriți
Mesajul Suveranului Pontif adresat credincioșilor
„ Fie ca Fiului Domnului să reînnoiască în politicieni şi în liderii de guverne acel spirit al cooperării internaţionale, începând cu îngrijirile medicale, pentru a ne asigura că toţi oamenii vor avea acces la vaccinuri şi tratament. În faţa unei provocări care nu cunoaşte graniţe, nu putem să ridicăm ziduri. Suntem cu toţii în aceeaşi barcă”, a mai spus papa Francisc.
„Gândurile mele se îndreaptă acum către familii: către cele care astăzi nu pot să se reunească, dar şi pentru cele care sunt obligate să rămână în locuinţele lor. Fie ca acest Crăciun să devină pentru noi toţi ocazia de a redescoperi familia ca leagăn al vieţii şi al credinţei; un loc al iubirii primitoare, al dialogului, al iertării, al solidarităţii fraterne şi al bucuriei împărtăşite, o sursă de pace pentru toată omenirea”, a mai adăugat suveranul pontif, care şi-a încheiat discursul de vineri de Crăciun.
Citeste si: Patriarhul Daniel: "Să oferim celor din jurul nostru ca daruri un cuvânt bun şi o faptă bună"
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.