Mihăiță Dodoi
Crima a avut loc joi, 25 iunie 2026, în fața unui local din Ostia Antica, cartier din Romei, unde Mihăiță a fost ucis.
Mihăiță avea 35 de ani și era originar din comuna Vânători, Iași, relatează Roma Today. Totul a pornit de la o ceartă care a început între trei români, iar criminalul a fugit de la fața locului după crimă.
Românul era în zona meselor exterioare ale localului împreună cu alte două persoane. Martorii spun că aceștia păreau prieteni. Doi dintre aceștia, printre care și victima, erau clienți obișnuiți ai localului, în timp ce al treilea nu era un personaj cunoscut în zonă.
Ancheta a scos la iveală faptul că „agresorul era singurul chip necunoscut din local”, iar cei trei stăteau inițial „liniștiți la mesele exterioare”, înainte ca discuția să se transforme într-un conflict în toată regula.
Cearta a început între victimă și agresor, iar după mai multe insulte grupul s-a ridicat de la masă. Cei doi și-au aruncat mai departe vorbe grele în timp ce se îndreptau spre ieșirea din acea zonă a localului. A mai trecut puțin timp până când ucigașul a scos un cuțit cu care l-ar fi lovit o singură dată pe Mihăiță în coapsa dreaptă.
Lovitura puternică i-a secționat artera femurală pe loc, iar bărbatul a început să sângereze puternic și s-a prăbușit pe stradă. Între timp, agresorul a fugit și l-a abandonat pe român într-o baltă de sânge.
„Totul s-a petrecut în câteva secunde”, a povestit un trecător.
Oamenii din zonă au sunat la urgență. Atunci când echipajele au ajuns la fața locului, victima era în stare foarte gravă, pierderea masivă de sânge fiind agravată de „ lipsa acordării de ajutor din partea agresorului necunoscut”.
Carabinierii au făcut cercetări la locul crimei. Oamenii legii analizează și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, care „ ar fi surprins imaginile omorului brutal”.
trupul bărbatului a fost transferat la morgă pentru autopsie. Presa italiană scrie că Mihăiță avea antecedente, fiind cunoscut de forțele de ordine. Până în acest moment nu se cunoaște cu exactitate motivul de la care a plecat cearta și care a dus ulterior la crimă.