1 din 2 | Ministerul Transporturilor a semnat ordinul pentru emiterea autorizatiei de construire pe lotul 1 al autostrazii Sebes-Turda
2 din 2 | Ministerul Transporturilor a semnat ordinul pentru emiterea autorizatiei de construire pe lotul 1 al autostrazii Sebes-Turda
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anuntat marti dimineata, pe contul sau de pe reteaua profesionala Linkedin, ca a semnat ordinul pentru emiterea autorizatiei de construire pe lotul 1 al autostrazii A10 Sebes-Turda.
"În urma acestei autorizatii, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR) va emite Ordinul de Începere a lucrarilor. Evolutia acestui proiect este înca un rezultat al Ordonantei nr. 7/2016, propusa de Ministerul Transporturilor si aprobata de Guvern în luna martie a acestui an. Ordonanta prevede o serie de masuri pentru accelerarea implementarii proiectelor de infrastructura transeuropeana de transport", a scris Costescu, potrivit news.ro.
Lotul 1 al Autostrazii Sebes-Turda are o lungime de 17 km, iar pâna în prezent a fost finalizata proiectarea pentru doua sectiuni si pentru nodul rutier de la Sebes.
Autostrada A10 este împartita în patru loturi, din care loturile 3 si 4, aflate între Aiud si Turda, ar putea fi terminate pâna la sfârsitul acestui an, potrivit unei declaratii recente a ministrului Transporturilor.
Lucrarile la aceasta autostrada sunt finantate din fonduri europene si au fost fazate, pentru a putea fi alocati bani atât din perioada de programare 2007-2013, cât si din perioada 2014-2020.
Valoarea totala a fazei I a Proiectului, potrivit Ministerului Transporturilor, este de 986,2 milioane lei, din care valoarea totala eligibila este de 802,7 milioane lei.