Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat la o acțiune de împădurire în Sibiu

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a fost prezentă, sâmbătă, la o acţiune de împădurire în judeţul Sibiu. La această acțiune de împădurire au fost plantaţi în jur de 1.300 de puieţi de gorun şi pin.

O zi de primăvară în aer liber, între prieteni şi cu gândul la natură- asta au pregătit pentru astăzi neobosiţii voluntari PNL Sibiu, Echipa Galbenă, împreună cu Ocolul Silvic Tălmaciu şi Primăria Tălmaciu. Nu departe de oraş, pe dealurile de la poalele Munţilor Lotrului, am participat la plantarea a 1.300 de puieţi de gorun şi pin- parte dintr-o viitoare pădure care la rândul său va deveni parte din ceea ce România are ambiţia să îndeplinească: 40% suprafaţă împădurită”, a anunțat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, Raluca Turcan.

Raluca Turcan s-a implicat într-o acțiune de împădurire în județul Sibiu, alături de alți locuitori din zonă

Mnistrul Muncii a declarat că la acest eveniment au mai participat și ”sibieni al căror ataşament pentru comunitate şi pentru oamenii care trăiesc în ea a fost demonstrat încă o data”.

”I-am însoţit deseori în misiunile lor la instituţiile de ocrotire socială, în acţiuni de sprijin destinate persoanelor vulnerabile, în proiecte umanitare”, a mai scris Raluca Turcan.

Citeste si: Ce reacții adverse pot provoca vaccinurile COVID-19 aprobate în România: Pfizer, Moderna, Astrazeneca și Johnson and Johnson


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri