Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila susține că nivelul de vaccinare în România este de 50%, iar dacă va exista un număr mare de cazuri COVID-19 într-un timp scurt atunci sistemul de sănătate ar putea avea de suferit.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila afirmă că dacă există un număr mare de cazuri COVID-19 într-o perioadă scurtă de timp, există șanse ca sistemul de sănătate să se blocheze. Acesta a precizat faptul că sunt aproximativ 10 milioane de persoane care trecut prin infecția cu COVID-19, plus persoanele care au ales să se imunizeze.
„Mai avem o perioadă de timp necesară ca să avem o viziune clară asupra evoluţiei acestei boli, totuşi trebuie să vedem dacă evoluţia este diferită la populaţiile vaccinate în procent mare, cum este populaţia din Marea Britanie sau populaţii vaccinate în procent mai mic, apropo de gravitatea cazurilor.
Chiar dacă procentul de persoane care se internează în spital şi respectiv au nevoie de terapie intensivă, este mai mic, dacă ai un număr foarte mare de cazuri într-un interval scurt de timp, atunci într-adevăr există pericolul de a bloca sistemul de sănătate. Ne dorim să găsim o soluţie prin care acest număr uriaş de cazuri care ar putea să apară într-un interval scurt de timp să fie spaţiat, adică intervalul de timp să fie ceva mai lung”, a declarat joi, ministrul Sănătății în cadrul unei conferințe de presă.
Necunoscute ale variantei Omicron
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a precizat că sunt multe necunoscute despre noua variantă Omicron a Coronavirusului și din aceest motiv este bine să fim pregătiți pentru ce este mai rău.
„Nu o să putem opri creşterea, importantă este viteza de creştere pentru că în momentul ai 25.000 de cazuri într-o zi şi ai 10% dintre persoane care au nevoie de internare în spital asta înseamnă totuşi 2500 de persoane care se internează zilnic. În condiţiile în care evoluţia e mai uşoară, durata spitalizării scade, avem o medicaţie antivirală eficientă şi poţi să externezi mai repede, atunci lucrurile încep să funcţioneze, dar deocamdată sunt foarte multe necunoscute şi e bine să fim pregătiţi pentru ce este mai rău şi lucrurile să se întâmple mai bine şi să putem să
Citeste si: Testele rapide nu sunt întotdeauna eficiente pentru a detecta tulpina Omicron
Nivelul de vaccinare în România este de 50%
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a spus, referitor la rata de vaccinare că aceasta este de 50%, ținând cont de populația rezidentă de 16 milioane de locuitori: „în România, nivelul de vaccinare real este în jur de 50% pentru că populaţia rezidentă în România în jur de 16 milioane de locuitori.
Citeste si: Guvernul Ciucă, noi decizii în criza COVID: începe testarea gratuită la medicii de familie
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.