VIDEO Ministrul Sănătăţii, primele declarații după ce micuța de 2 ani a murit la o clinică dentară din Capitală: „Orice intervenţie chirurgicală şi orice anestezie generală poate avea şi efecte secundare”

This browser does not support the video element.

Alexandru Rogobete a făcut mai multe precizări cu privire la cazul micuței decedate din Capitală, care a murit după vizita la stomatolog.

Micuța a murit joi seara, la puțin timp după ce a fost anesteziată. Era la o clinică dentară din Capitală atunci când s-a produs tragedia. Autoritățile s-au sesizat în urma incidentului.

În timp ce ministrul Sănătății a anunțat că o să trimită vineri Corpul de Control, Colegiul Medicilor deschide în paralel o anchetă disciplinară cu privire la conduita terapeutică. Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au deschis deja un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citește și: Colegiul Medicilor Stomatologi reacționează după moartea micuței de 2 ani, care s-a stins în urma anesteziei. Fetița a fost resuscitată de 3 ori în cabinetul din Capitală

„Mi-e greu în momentul de faţă să vă spun cu exactitate ce s-a întâmplat acolo, ştiu că este vorba despre o intervenţie din zona stomatologică cu anestezie generală prin procedură intravenoasă.

Am discutat cu Corpul meu de Control şi cu Inspecţia Sanitară de Stat, care mâine vor verifica din punct de vedere administrativ dacă această clinică respecta toate protocoalele şi toate normativele în vigoare pentru astfel de intervenţii medicale sub anestezie generală. Şi, sigur că, din punctul de vedere al conduitei terapeutice şi al modului în care a fost abordat medical pacientul, Colegiul Medicilor se va pronunţa. Aşa cum bine cunoaşteţi, ministerul Sănătăţii nu poate şi nu se poate pronunţa decât pe acţiuni administrative.
No ad for you

Am discutat cu doamna profesor Poiană, cu preşedinta Colegiului Medicilor care va deschide, în paralel, o anchetă disciplinară cu privire la conduita terapeutică. Şi vom putea avea o concluzie clară cu ce s-a întâmplat în acest cabinet după examenul medico-legal, după ancheta pe care o voi face eu, administrativ şi, respectiv, după ancheta Colegiului Medicilor”, a declarat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, la Antena 3 CNN.

Ministrul Sănătăţii: „Este foarte important ce parametri din analize erau în afara intervalului de referinţă”

Un aspect extrem de important, care nu a fost lămurit până în acest moment, este dacă medicii erau sau nu în măsură să îi facă anestezie generală micuței, având în vedere că rezultatele analizelor nu au fost bune.

„Asta încerc să explic, pentru că este foarte important şi ce parametri din analize erau în afara intervalului de referinţă.

Nu am această informaţie concret, cu valori, cu tot. Există, sigur, anumiţi parametri, anumiţi biomarkeri, care, chiar dacă nu sunt în intervalul de referinţă, nu interacţionează cu anestezia generală şi cu anestezicele. Din acest motiv, vă spun că mi-e greu să speculez şi să am o părere medicală. Însă, aşteptăm mâine, să vedem datele mai exacte şi, sigur, că atunci vom putea contura o concluzie cât mai clară cu ce s-a întâmplat”, a mai spus Rogobete.

Ministrul Sănătății a precizat că încă nu au fost validate toate informațiile, dar că orice intervenție chirurgicală poate avea anumite efecte secundare.

„Dar aş face o menţiune, dacă-mi permiteţi, pentru a nu induce, totuşi, panică în rândul opiniei publice, şi anume că, fără elementele concrete, sigur, că nu mă voi antepronunţa şi nu mă antepronunţ, în general, însă, e important, totuşi, de menţionat că orice intervenţie chirurgicală şi orice, sigur, anestezie generală, de ce nu, poate avea şi anumite efecte secundare în anumite circumstanţe.

Informațiile pe care le am nu sunt încă toate validate, este adevărat că am primit şi eu informaţia că anumite analize medicale ale pacientei erau în afara intervalului de referinţă, nu cunosc markerii”, a mai transmis oficialul.

Citește și: Ce se întâmplă cu medicul care a anesteziat micuța moartă la clinica dentară din București. Pedeapsa pe care o riscă în cazul în care o să fie găsit vinovat


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri