Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, invitatul lui Denise Rifai la emisiunea acesteia de la Kanal D, a făcut dezvăluiri despre mineriadele din anii 90.
Miron Cozma a vorbit despre evenimentele din anii 90, pentru care a fost condamnat și a petrecut circa 10 ani în închisoare, liderul minerilor fiind considerat vinovat de momentele tensionate de atunci.
Denise Rifai l-a întrebat pe Miron Cozma cine a chemat de fapt minerii la București, în 1990.
”Vă spun cu toată sinceritatea și nu mi-e frică de acest adevăr, pe care l-am spus inclusiv în fața Procuraturii Militare: tovarășul Ion Iliescu, împreună cu Petre Roman, cu Gelu Voican Voiculescu și cu mulți dintre cei
Citeste si: Se împlinesc 30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie: Patru morţi, peste 1.300 de răniţi şi niciun vinovat
Dacă despre evenimentele din iunie 1990, Miron Cozma spune că el a fost adus cu ”japca la București”, mineriada din 24-28 septembrie 1991, fostul lider al minerilor din Valea Jiului și-a asumat-o.
Miron Cozma, despre mineriade ”48 de mineri au fost împușcați cu gloanțe de război”
”L-ați ajutat pe lon Iliescu să-l dea jos pe Petre Roman?”, l-a întrebat Denise Rifai pe Miron Cozma.
Citeste si: Fosta sotie a lui Miron Cozma l-a uitat de mult pe “Luceafarul Huilei”!
”Nu. Guvernul Roman a căzut din cauza prostiei lui Petre Roman, pentru că dacă el accepta revendicările pe care noi le-am cerut, pe care guvernul în prealabil le-a acceptat prin prim-vicepremierul Vătășescu, nu se ajungea la asemenea situații. Petre Roman a căzut în plasa lui Ion Iliescu, eu de-aia spun că l-a prostit Iliescu în 1991. Petre Roman trebuia să cadă printr-o mișcare de stradă, ca să redevină prim-ministru, ieșise Bogdan Hossu, Cartel Alfa și (n.red. sindicaliștii) făcuseră marșuri la București împotriva guvernului(...) Eu am avut 48 de mineri împușcați cu gloanțe de război la Cotroceni și la Guvern. De ce nu vorbește nimeni despre acest lucru? Eu l-am ”arestat” pe Iliescu la Cotroceni. Mi-a împușcat minerii și nu vorbește nimeni despre asta!(...) Am vrut să-l împușc pe Iliescu la Cotroceni în 1991! Mi-a propus să fiu ministru de Interne și chiar în locul lui Roman prim ministru. Să-i mulțumească lui Dumnezeu că-s credincios, că-l împușcam!”, a afirmat Miron Cozma despre mineriadele din 90, la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.