Motorină în valoare de 2 milioane de dolari furată de la baza militară din Mihail Kogălniceanu
DIICOT a destructurat un grup infracţional organizat, care a furat motorină în valoare 2 milioane de dolari din baza americană de la Mihail Kogălniceanu.

Combustibil furat la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.
[Sursa foto: Google]In articol:
Între 2017 și 2021, gruparea a furat combustibili lichizi ce aparțineau Guvernului SUA, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu.
Șapte persoane duse la audieri
În urma controalelor și perchezițiilor efectuate de DIICOT și DCCO, șapte persoane au fost duse la audieri.
„La data de 24.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat un număr de 6 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au declarat autoritățile.
Citeste si: Guvernul italian va impune „super certificatul verde”. Ce măsuri îi așteaptă pe cei nevaccinați
Care este prejudiciul reclamat de Guvernul american
„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2017, pe teritoriul României, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii, în perioada 2017- 2021, a infracțiunii de furt calificat prin sustragerea de combustibili lichizi aparținând
guvernului S.U.A., în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate pe raza județului Constanța.Sub coordonarea liderului grupării, membrii acesteia având roluri bune determinate, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au sustras cantități de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare din baza militară
americană de la Mihail Kogălniceanu, prejudiciul reclamat de persoana vătămată (guvernul federal al SUA) este de aproximativ 2.000.000 dolari”, au anunțat reprezentanții DIICOT.
Citeste si: Certificatul verde, de azi obligatoriu, în Germania









