Anul viitor se prefigurează o catastrofă umanitară, iar ţările bogate nu trebuie să calce în picioare ţările sărace ”într-o goană pentru vaccinuri” pentru a combate pandemia de coronavirus, au avertizat vineri oficiali ai Naţiunilor Unite în Adunarea Generală, transmite Reuters.
Şeful Programului Mondial pentru Alimente (WFP), David Beasley, şi şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, au vorbit în timpul unei întâlniri speciale pe tema Covid-19, care a apărut în China anul trecut şi a infectat 65 de milioane de oameni la nivel mondial.
Pandemia, măsurile luate de ţări pentru a încerca să oprească răspândirea ei şi impactul economic au alimentat o creştere cu 40% a numărului de persoane care au nevoie de ajutor umanitar, au anunţat Naţiunile Unite la începutul acestei săptămâni. Organizaţia a făcut apel pentru 35 de miliarde de dolari pentru finanţarea ajutoarelor necesare.
Avertisment cutremurător pentru 2021
”2021 va fi literalmente catastrofal pe baza a ceea ce vedem în această etapă a jocului”, a spus Beasley, adăugând că pentru o duzină de ţări, foamea ”bate la uşă”.
Citeste si: Semnal de alarmă neașteptat de la OMS
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi înalţii oficiali ai oerganizaţiei au solicitat, de asemenea, ca vaccinurile pentru Covid-19 să fie puse la dispoziţia tuturor şi ca ţările bogate să ajute ţările în curs
de dezvoltare să combată epidemia şi să se refacă.Tedros a cerut o injecţie imediată de 4,3 miliarde de dolari într-un program mondial de distribuire a vaccinurilor.
”Pur şi simplu nu putem accepta o lume în care săracii şi marginalizaţii sunt călcaţi în picioare de cei bogaţi şi puternici, în şocul vaccinurilor.
Citeste si: Decizie de ultimă oră. Românii care au avut coronavirus, mai liberi decât ceilalți