Navalnîi a sosit în regiunea Vladimir, pentru a-şi ispăşi pedeapsa în închisoare

Principalul opozant al Kremlinukui, Aleksei Navalnîi a ajuns în Vladimir, o regiune situată la 200 de kilometri est de Moscova, unde a este plasat mai întâi în carantină şi urmează să fie trasferat într-o colonie penitenciară, pentrtu a-şi ispăşi o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare, a anunţat duminică un organism public, informează AFP.

Aleksei Navalnîi a sosit într-o instituţie a serviciilor penitenciare ruse din regiunea Vladimir, pentru a-şi efectua pedeapsa”, a anunţat într-un comunicat Comisariatul Public de Supraveghere din Moscova (ONK).

Navalnîi va sta mai întâi în carantină înainte de a fi transferat în închisoare

Secretarul general al ONK Aleksei Melnikov a declarat agenţei ruse de presă Interfax că Navalnîi, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, este plasat mai întâi în carantină, înainte de a fi transferat către o colonie din regiune.

Potrivit unor surse contactate de agenţiile ruse de presă Tass şi RIA Novosti, opozantul urmează să fie transferat în Colonia penitenciară numărul 2, situată în orăşelul Pokrov, în regiunea Vladimir, în Rusia europeană.

Presa rusă scrie că această colonie este de tip ”regim normal”, adică o colonie în care condiţiile de detenţie sunt mai puţin dure, şi că în ea se află 800 de deţinuţi.

Directorul serivciilor penitenciare ruse Aleksandr Kalaşnikov dădea asigurări vineri că Navalnîi ”a fost transferat către un loc în care trebuie să se afle prin decizia tribunalului” şi că la adresa principalului opozant politic din ţară nu există ”nicio ameninţare privind viaţa sau sănătatea”.

Opozantul ”îşi va ispăşi pedeapsa în condiţii absolut normale”, preciza el şi dădea asigurări că ”domnul Navalnîi, dacă doreşte, va lua parte la activităţi de producţie”.

Citeste si: Accident tragic! Un bebeluș de 6 luni a murit, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

O moştenire a Uniunii Sovietice, cea mai mare parte a pedepselor cu închisoarea din Rusia sunt efectuate în tabere penitenciare uneori foarte izolate

Munca deţinuţilor, de obicei în ateliere de cusut sau de fabricarea mobilei, este adesea obligatorie.

Avocaţii şi apropiaţi ai acestui critic dur al Kremlinului au anunţat joi plecarea acestuia de la centrul de detenţie din Moscova în care era încarcerat de când a fost arestat.

Justiţia rusă a confirmat săptămâna trecută o condamnare a activistului anticorupţie, în vârstă de 44 de ani, într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care acesta, numeroase capitale occidentale şi ONG-uri o denunţă drept o condamnare politică.

Navalnîi a fost arestat la 17 ianuarie, la întoarcerea sa în ţară din Germania, în care a petrecut aproape cinci luni de convalescenţă, după o presupusă otrăvire cu un agent neurotoxic de tip novicioc, la originea căruia acuză că se află Vladimir Putin.

Citeste si: Raluca Turcan, anunț important despre majorarea pensiilor


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri