1 din 2 | O bătrână acuzată de crime în serie! A răpit și ucis o fetiţă de 8 ani
2 din 2 | O bătrână acuzată de crime în serie! A răpit și ucis o fetiţă de 8 ani
O bătrână în vârstă de 80 de ani a fost adusă în fața justiției pentru crime în serie, în Rusia. Sofia Jukova, o pensionară care a lucrat ca măcelar, e acuzată de 3 crime și suspectată de alte 4.
Una dintre victime e și o fetiță de 8 ani, pe care femeia a răpit-o și ucis-o. Mai mult decât atât, bătrâna ar fi sunat apoi părinții, spunând că fata dispărută e în siguranță.
Sofia Jukova a fost însă prinsă în luna februarie, după ce a fost descoperită prima crimă. În timpul anchetei, polițiștii au descoperit că bătrâna este un criminal în serie.
Sofia Jukova, în vârstă de 80 de ani din orașul Habarovsk, din estul Rusiei, a fost acuzată de 3 crime. Una dintre victime, o fetiță de 8 ani, a fost găsit în 2005. Polițiștii i-au găsit capul.
După mai bine de 14 ani, criminaliștii ruși au găsit abia recent dovezi ale uciderii fetiței în apartamentul bătrânei.
Sofia a ținut-o captivă 3 săptămâni pe copilă, apoi a omorât-o și a tranșat-o, cu o zi înainte ca să-i fie găsit capul de către polițiști.
Părinții au primit un telefon misterios
În perioada în care fetița era ținută captivă, părinții ei au primit un telefon misterios, la telefon fiind o femeie, care le-a spus că fetița este în viață și că este bine.
Crima care a dat-o de gol pe bătrână
În februarie acest an femeia a fost prinsă cu o altă crimă. Victima fiind proprietarul apartamentului în care ea stătea cu chirie.
Bărbatul de 52 de ani, un imigrant din Ucraina, a fost ucis și tranșat, după aceeași metodă ca în cazul copilei de 8 ani.
"L-am ucis pe proprietar, dar m-a violat. Ce credeți că ar fi trebuit să fac?", a spus pensionara la proces.
Crimele nu se termină aici. Bătrâna și-a ucis și o prietenă
Cea de-a treia victimă a fost chiar o prietenă a Sofiei Jukova. Aceasta a recunoscut că a ucis-o, după ce polițiștii au găsit în apartamentul ei pașaportul dispărutei. Momentan cu au găsit trupul neînsuflețit al femeii.
Sofia Jukova este acum suspectată și de alte 4 crime misterioase. Toate s-au comis în zona în care femeia locuia.