O mamă a doi copii a fost găsită moartă în clădirea unei foste secții de poliție din Ploiești
Mădălina, în vârstă de 36 de ani, mama a doi copii, era dată dispărută încă din data de 12 martie, când a anunţat că pleacă la cumpărături. Maşina acesteia a fost găsită în parcarea blocului, plină cu produsele cumpărate în ziua dispariţiei.
„ Poliţia a fost sesizată în cursul zilei de 12 martie a.c., despre plecarea voluntară de la domiciliu, la aceeaşi dată, în jurul orei 11.30, a unei femei de 36 de ani, din municipiul Ploieşti. În baza sesizării au fost demarate activităţi de căutare specifice, de către poliţiştii municipiului Ploieşti, dar şi de unităţile abilitate în acest sens ”, a anunţat duminică seară Biroul de Presă al Poliţiei Prahova.
Citeste si: Alimentele care ajută în lupta cu astenia de primăvară
La două zile de la dispariţie, poliţiştii au fost anunţaţi că într-o clădire dezafectată din cartierul Vest din Ploieşti, unde în trecut a funcţionat Secţia nr.5 de Poliţie, a fost găsit cadavrul unei femei. În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre Mădălina Vintilă, femeia căutată de familie.
Femeia ar fi înghițit o substanță chimică
Potrivit unor surse judiciare, în cauză nu sunt suspiciuni de omor, pe corpul tinerei nefiind găsite urme vizibile de violenţă. În plus, susţin sursele citate, lângă cadavru a fost găsit un recipient gol în care se aflau urme de substanţă chimică. Starea în care a fost găsit cadavrul i-a determinat pe legişti să suspecteze că Mădălina Vintilă ar fi înghiţit lichidul respectiv.
Descoperirea macabră a fost făcută de către o altă femeie care intrase în clădirea respectivă pentru a-şi face nevoile.
Potrivit rudelor femeii, Mădălina nu avea probleme financiare sau de altă natură.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”