India este a doua țară cu cele mai multe cazuri de COVID-19. În această perioadă dificilă, o nouă boală a fost descoperită. Este vorba despre orașul Eluru, aflat în sudul statului Andhra Pradesh, unde sute de persoane au ajuns la spital cu simptome neobișnuite, care aparțin unei boli cu care medicii nu s-au mai confruntat. Vorbim aici despre 227 de persoane internate, iar o singură persoană a decedat.
Persoanele care au fost afectate de această boală au avut convulsii și senzații de arsuri în zona ochilor
Oamenii care s-au îmbolnăvit au avut convulsii și senzații de arsuri în zona ochilor, greață și chiar inconștiență. Cetățenii, cât și medicii, au intrat în alertă după ce tot mai multe persoane au ajuns la spital cu aceste simptome, într-o singură seară.
„Oamenii care s-au îmbolnăvit, în special copiii, au început să vomite, după ce s-au plâns de arsuri în zona ochilor. Unii dintre ei au leșinat sau au avut crize convulsive", a afirmat un medic de la Spitalul guvernamental Eluru.
Pacienții afectați de boala misterioasă au fost testați negativ pentru Coronavirus
Orice bănuială că această boală necunoscută încă ar avea vreo legătură cu virusul ucigaș din China a dispărut odată cu rezultatele testelor.
Anunțul a fost făcut de Alla Kali Krishna Srinivas, ministrul Sănătății din statul Andhra Pradesh. Ministrul susține că au fost scoase din ecuație variantele prin care boala ar fi fost cauzată de poluarea aerului sau contaminarea apei.
„Am exclus contaminarea apei sau poluarea aerului drept cauză, după ce oficialii au vizitat zonele în care oamenii s-au îmbolnăvit. (...). Este o boală misterioasă și doar analiza de laborator va dezvălui ce este”, a mai precizat ministrul Sănătății din statul Andhra Pradesh. Autoritățile au transmis că vor continua să facă cercetări pentru a descoperi cauzele acestei boli.
Citeste si: Medicii au transmis care este efectul secundar cumplit cauzat de CORONAVIRUS
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.