O nouă concurentă a intrat în Casa Iubirii. Cine este Bia și care sunt declarațiile acesteia
Bia, noua concurentă din Casa Iubirii, este convinsă că există dragoste la prima vedere, așa că aceasta face câteva declarații în momentul în care a intrat în casă.
Bianca Iacob sau Bia, așa cum o alintă apropiații, este concurenta intrată în Casa Iubirii și spune că dorește să se bucure din plin de această experiență. Deși are doar 19 ani, crede că nu e prea devreme să își întâlnească dragostea adevărată și este gata să se întâlnească cu sufletul pereche.
Aceasta este din Iași și este studentă în anul 2 la Coregrafie. Machiajul se află printre pasiunile tinerei, astfel că aceasta a participat la multe ședințe de make-up, în calitate de model. Tânăra se bucură de toate experiențele și spune că doar în acest fel poate evolua.
Surprizele se țin lanț la „Casa Iubirii”! Bianca, decizie neașteptată înainte de marea finală/ „Vrei să-l sunăm pe Alin, să-i spui ce ai făcut?”
Bianca și-a uimit toți colegii atunci când a făcut anunțul. Tânăra știe ce își dorește în continuare, motiv pentru care se menține curajoasă! Totul a pornit în momentul în care concurenta a hotărât să-și scrie numele pe lista celor care vor să repete experiența trăită în „Casa Iubirii".
Citește și: Alin este dezamăgit de alegera Biancăi. Fostul concurent nu se aștepta la această decizie
Nu a fost o decizie ușoară, deoarece tânăra nu a reușit să clarifice situația cu Alin, băiatul cu care a fost într-o relație și a fost eliminat în urmă cu mai multe săptămâni.
Citește și: Sezonul 2 la "Casa Iubirii" începe imediat după Marea Finală! Vestea a picat ca un trăsnet pentru Radu
„Andreea Mantea: Cât de sigură ești de ceea ce ai făcut?
Bianca: Acum, că am făcut, răspunsul meu ar trebui să fie 100%.
Andreea Mantea: Vrei să-l sunăm pe Alin, să-i spui ce ai făcut?
Bianca: Cred că ar fi corect. Faptul că am avut dubii este deja un răspuns și mi se pare corect să afle asta de la mine.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.