Incidentul violent a avut loc într-un imobil din Matera, în Italia, unde femeia de 34 de ani și-a atacat vecinii cu o flacără improvizată.
Femeia în vârstă de 34 de ani și-a terorizat vecinii și a încercat să îi incendieze. Se pare că românca a vrut mai întâi să incendieze ușa locuinței vecinilor ei, un cuplu care are un bebeluș de 1 an. Nu a mai trecut mult până când femeia i-a atacat cu o flacără produsă după ce a aprins conținutul unui spray cu o brichetă.
Gestul agresoarei putea să ducă la o adevărată tragedie, dar tatăl copilului a reacționat imediat și s-a aruncat în fața flăcărilor în încercarea de a-și proteja familia.
Nu a fost prima dată când femeia și-a speriat vecinii
Vecinii le-au spus polițiștilor că nu era prima dată când femeia era agresivă. Episoadele tensionate au devenit din ce în ce mai dese și mai aprinse în ultimele săptămâni. Totul a pornit de la un incident extrem de banal. Un geam de la ușa aflată la intrarea în bloc a fost spart, iar românca a fost rugată de ceilalți locatari să ia parte la curățenie. Femeia nici nu a vrut să audă și a reacționat foarte violent.
Martorii spun că a pus mâna pe o sticlă de sticlă și a început să o agite amenințător spre vecini, după care a scos un briceag și a speriat de moarte o vecină care își ținea copilul în brațe în acel moment.După ce a fost la un pas să provoace o tragedie, femeia a încercat să scape de polițiștii care au ajuns la locul incidentului. Românca a sărit de la o fereastră și a aterizat pe o saltea, dar încercarea de evadare nu a dat rezultat.