O tanara de 20 de ani a nascut pe munte, in timp ce era la cules de zmeura

O tanara de 20 de ani din comuna Baru din judetul Hunedoara a nascut duminica seara, in timp ce se afla pe munte, la cules de zmeura. Un echipaj SMURD a urcat pe jos timp de doua ore pentru a ajunge la femeie. Tanara mama si baietelul ei au fost transportati la spitalul din Hateg.

Suzana Toma, femeia insarcinata a plecat duminica in jurul orei 14 la cules de zmeura, impreuna cu sotul sau, Iliuta Toma. Potrivit declaratiilor sotului, Suzana nu prezenta niciun semn ca s-ar apropia monentul nasterii.
"M-am speriat pentru că eu nu ştiam ce să fac, dar m-au ajutat domnii de acolo (de la 112 – n.r.) prin telefon şi a dat Dumnezeu şi au scăpat cu bine amândoi", a precizat, pentru MEDIAFAX Iliuţă Toma, tatăl copilului.
Un echipaj SMURD a ajuns la locul unde se aflau cei doi soti, dupa ce au mers pe jos timp de doua ore,datorita zonei greu accesibile.
Primarul comunei, Daniel Raducanu, a venit si el pentru a oferi sprijin paramedicilor.
"Am sunat un prieten cu maşină de teren şi am plecat spre munte. Ştiam că e o zonă greu accesibilă şi m-am gândit că e nevoie de ajutor" a declarat Daniel Răducanu.
No ad for you
Primarul spune că intervenţia a fost una emoţionantă, cei din echipajul SMURD folosindu-şi tricourile pentru mamă şi micuţ.
Suzana Toma a fost transportată la spitalul din Haţeg.

Suzana Toma, femeia insarcinata a plecat duminica in jurul orei 14 la cules de zmeura, impreuna cu sotul sau, Iliuta Toma. Potrivit declaratiilor sotului, Suzana nu prezenta niciun semn ca s-ar apropia monentul nasterii.

"M-am speriat pentru că eu nu ştiam ce să fac, dar m-au ajutat domnii de acolo (de la 112 – n.r.) prin telefon şi a dat Dumnezeu şi au scăpat cu bine amândoi", a precizat, pentru MEDIAFAX Iliuţă Toma, tatăl copilului.

Un echipaj SMURD a ajuns la locul unde se aflau cei doi soti, dupa ce au mers pe jos timp de doua ore, datorita zonei greu accesibile.

Primarul comunei, Daniel Raducanu, a venit si el pentru a oferi sprijin paramedicilor.

"Am sunat un prieten cu maşină de teren şi am plecat spre munte. Ştiam că e o zonă greu accesibilă şi m-am gândit că e nevoie de ajutor" a declarat Daniel Răducanu.

Primarul spune că intervenţia a fost una emoţionantă, cei din echipajul SMURD folosindu-şi tricourile pentru mamă şi micuţ.

Suzana Toma a fost transportată la spitalul din Haţeg.

Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri