Papa Francisc îl primeşte în audienţă pe Vladimir Putin la Vatican
Papa Francisc urmează să-l primească la 4 iulie, la Vatican, pe preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat joi Vaticanul într-un scurt comunicat, relatează AFP.
”Pot să confirm că Sfântul Părinte îl va primi în audienţă la Vatican pe preşedintele Federaţiei ruse Vladimir Putin la 4 iulie”, a declarat un purtător de cuvţnt interimar al Vaticanului, Alessandro Gisotti.
Aceasta urmează să fie a treia întâlnire între cei doi.
Papa l-a primit ultima oară pe preşedintele rus în iunie 2015.
El l-a îndemnat atunci pe liderul de la Kremlin să ”facă un efort important şi sincer în vederea realizării păcii” în Ucraina.
Citeste si: Vladimir Putin afirmă că a avut o discuţie „amănunţită” cu Kim Jong-un
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Volodimir Zelenski dezvăluie o discuție cu Vladimir Putin: L-am sunat și mi-a răspuns- antena3.ro
Însă Francisc nu a mers mai departe atunci, iar Vaticanul a rămas foarte prudent în această criză, spre marea nemulţumire a catolicilor ucraineni, care aşteaptă o condamnare directă a politicii ruse în Ucraina.
O APROPIERE DE ORTOCŞI RUŞI
În februarie 2016, un pas în vederea unei apropieri a Vaticanului de ortodocşii ruşi, care constituie imensa majoritate a populaţiei ruse, a fost făcut printr-o întâlnire istorică între Papa Francisc şi patriarhul ortodox rus Kiril, în Cuba.
Citeste si: Ce salariul are Vladimir Putin
Cei doi lideri religioşi au demnat atunci o declaraţie comună. Roma dădea asigurări că era vorba despre o afirmare a alianţei între ortodicşi şi catolici în faţa islamismului, în Orientul Mijlociu, într-o perioadă marcată de conflicte pe care Papa le-a catalogat drept ”al treilea război mondial pe bucăţi”.
Papa era evident îngrijorat de acaparări politice previzibile.
La mai puţin de o oră după întâlnire, i-a avertizat, într-un gest neobişnuit, pe jurnalişti care-l însoţeau în acest turneu, în care urma să efectueze o vizită în Mexic.”Vor exista multe interpretări(...). Aceasta nu este o declaraţie politică, nu este o declaraţie sociologică, este o declaraţie pastorală”, sublinia el.