Părinții ar putea avea liber în zilele în care școlile sunt închise din cauza vremii. Iată care este proiectul de lege
În fiecare an, din cauza vremii nefavorabile, autoritățile decis ca elevii să nu mai mearga la școală. Pentru că mulți părinți s-au plâns că nu au cine să-și lase copiii cât timp sunt la serviciu, un deputat a depus un proiect de lege în acest sens.
Deputatul Marian Cucșa a anunțat că vrea să depună în Parlament un proiect prin care unul dintre părinți să fie liber la muncă în zilele în care școlile sunt închise.
Vicepreședintele ALDE a anunţat că intenționează să depună un proiect de lege prin care, atunci când se închid școlile și grădinițele, unul dintre părinți să aibă dreptul de a sta acasă cu copilul, dacă acesta este mai mic de 10 ani sau dacă este încadrat în categoriila celor cu nevoi speciale.
Iată cum sună inițiativa deputatului
De asemenea, în situația familiilor monoparentale, părintele, care este și tutorele copilului, să aibă liber de la muncă, iar zilele libere să fie plătite normal.
„Ninsoarea care a căzut continuu timp de 48 de ore, cel puțin în Timiș, unde m-am aflat la sfârșitulul săptămânii trecute, a cauzat multe neplăceri.