Oficial, săptămâna de muncă în Parlament se încheie joi, însă pe holurile Casei Poporului, dar și în plen, a bătut vântul. Mai puțini aleși decât de obicei s-au prezentat la muncă, iar o parte dintre ei doar online, ca în vremea pandemiei.

Câți deputați și-au înregistrat prezența

Din totalul celor 330 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența 221.

Majoritatea parlamentarilor au intrat deja în atmosfera de sărbătoare și nu le mai stă gândul la muncă.

Și cei puțini care și-au făcut apariția, deja se gândesc intens la masa de Crăciun, care va fi una îmbelșugată, încărcată cu de toate. Trecere mare au produsele tradiționale.

Citește și: Noi precizări privind planul Rusiei de a invada Moldova în 2023

Alina Gorghiu, președintele senatului: "De la sarmale, la carne la garniță, la cozonac, la absolut orice."

Lorant Zoltan Sas, deputat neafiliat: "Sarmalele nu o să lipsească, o să avem cozonacii și de-ale porcului, ca la noi în Ardeal."

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Scenariul NATO pentru război cu Rusia în 2027. Care ar fi primele țări invadate de ruși- antena3.ro

Citeste si: Animalele care nu vor mai putea fi ucise. Fermele se vor închide. Angajații trebuie să își găsească alt loc de muncă- wowbiz.ro

Citește și: Un primar din Constanța a lovit o polițistă pentru că i-a oprit fiul în trafic

Ilie Toma, deputat PSD: "Caltaboși, sângerete, MUSCA, tobă, slăninuță afumată, se face friptură și ceva tradițional, doar în Ardeal, o tocăniță care se numește pomana porcului, nu este la fel de uscată ca și în celelalte zone ale țării."

Parlamentarii își vor relua activitatea abia la începutul lunii februarie

Alții, în schimb, vor pune pe masă și alte preparate.

Iulian Bulai, deputat USR: "Va fi una care combină tradiția mea și a soției. Adică, tot felul de mâncare tradițională românească, în primul rând sarmale și apoi și ceva din tradiția soției. Soția de unde este, dacă ne puteți spune? Soția este din Norvegia și probabil o să mâncăm niște coaste de miel."

Citește și: A murit Mircea Duşa, fost ministru al Apărării și de Interne. Doliu pe scena politică românească

Sunt și parlamentari mai atenți când vine vorba de siluetă.

Citeste si: Oana Roman clarifică situația pensiei alimentare. Cum a obținut vedeta TV banii de la fostul soț. “Am apelat la un executor judecătoresc”- kfetele.ro

Citeste si: Gestul emoționant făcut de Cristina Săvulescu, la doar câteva ore de la înmormântarea soacrei ei, Delia Budeanu- radioimpuls.ro

Citeste si: O profesoară a fost arestată după ce s-a aflat ce i-a făcut unui elev în vacanța de vară- antena3.ro

Daniel Ghiță, deputat PSD: "N-am un stil de a mânca grătar sau tot felul de preparate.

Nu vreau să iau în greutate, vreau să rămân la aceeași greutate pe care am avut-o până acum și atunci încerc să fiu atent cu ceea ce mănânc."

Citește și: A murit Mircea Duşa, fost ministru al Apărării și de Interne. Doliu pe scena politică românească

Începând de joi, parlamentarii intră oficial în vacanță și își vor relua activitatea la începutul lunii februarie.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si