Partidul POT a rămas fără senatori. Grupul senatorilor POT s-a desființat astăzi, după ce Liviu Fedoca și Ștefan Borțun au demisionat.
Partidul POT a rămas fără grup în Senat după ce Liviu Fedoca și Ștefan Borțun și-au anunțat demisia. Pentru că au rămas cu mai puțin de 7 senatori, grupul POT în Senat s-a dizolvat.
„Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacă cuprinde cel puţin 7 senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale”, se
Partidul POT, condus de Anamaria Gavrilă se află într-o situație nefericită. Pe lângă dizolvarea grupului în Senat, mai mulți deputați au demisionat încă de săptămâna trecută. În prezent, la Camera Deputaților, POT a rămas cu doar 14 membri din cei 24 de deputați intrați inițial pe liste.
Partidul POT a rămas fără grup în Senat
Liviu Fedoca a declarat că demisionează din grupul senatului POT din cauza conducerii partidului.
„Domnule președinte, stimați colegi, dragi români, cu părere de rău, având în vedere situația creată, vă anunț că demisionez din Partidul Oamenilor Tineri și din grupul parlamentari POT. Începând de astăzi voi activa în cadrul grupurilor parlamentari neafiliați. Decizia de a demisiona nu a fost luată în grabă și nici din ambiții personale.
Al doilea senator POT care și-a depus demisia astăzi din partid este Ștefan Borțun. Senatorul a declarat că a luat decizia de a demisiona pentru că valorile inițiale ale partidului s-au pierdut și conducerea acestuia vrea să distrugă, nu să construiască.
„Vă informez că azi mi-am depus demisia din Partidul Oamenilor Tineri și, implicit, din grupul parlamentar POT, și voi continua să activez ca senator neafiliat. Subliniez că nu a fost o decizie ușoară. M-am alăturat aceste mișcări pentru a reprezenta cu demnitate tulcenii și am considerat că putem realiza alături de colegii din Partidul Oamenilor Tineri, un pol al suveranismului, un partid echilibrat, care pune în centrul interesul România și românii, o Românie demnă în cadrul instituțiilor europene și euroatlantice. Am crezut că putem construi un partid transparent și democratic, dedicat cetățenilor, dar, din păcate, aceste valuri s-au pierdut undeva pe parcurs. Nu mă pot regăsi în valurile impuse de actuala conducere, care vrea doar să distrugă, așa cum a mai declarat, nu să construiască. Am încercat să propun proiecte pentru cetățeni, dar acestea au fost blocate. Vreau să-i asigur pe oamenii care și-au pus încrederea în mine că voi continua să lupt pentru ei, să-i reprezint cu demnitate și să propun proiecte pentru care să vină în întâmpinare a problemele cu care se confruntă zi de zi”, a declarat Ștefan Borțun, în plenul de luni al Senatului.
După demisiile celor doi senatori din partid, Liviu Mazilu, președintele de ședință, a anunțat desființarea grupului POT din Senat. Liviu Fedoca, Ștefan Borțun și ceilalți senatori și deputați care au demisionat își vor continua mandatul ca independenți. Acest lucru se aplică și în cazul senatorilor POT care nu au demisionat, dar nu îndeplineau numărul impus ca să formeze un grup parlamentar.
„N-am să discut nimic despre motivațiile celor doi colegi de-ai noștri care au decis să părăsească partidul pe listele căruia au intrat în Parlament. Le urez succes celor doi colegi. Le urez succes și celorlați colegi de la Partidul Oamenilor Tineri care începând cu acest moment vor activa ca senatori fără grup parlamentar, ca senatori neafiliați. Luăm act de faptul că grupul POT de la Senat nu mai există”, a declarat Liviu Mazilu.