Foto simbol
Seniorii s-ar putea bucura de o majorare a pensiilor, chiar dacă punctul de pensie nu se modifică.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, care a declarat că procesul de recalculare al pensiilor va continua în ciuda măsurilor de austeritate adoptate de Guvern.
Pensiile ar putea fi majorate
Ministrul Florin Manole a declarat că procesul de recalculare al pensiilor continuă, iar veniturile seniorilor ar putea crește. Vor fi luate în calcul și veniturile care nu au fost constante, precum cele provenite din acordul globale sau prime, astfel că pensiile ar putea fi majorate, chiar dacă punctul de pensie nu se modifică.
„La recalculare, dacă ne aducem aminte, anul trecut, în septembrie, n-a pierdut nimeni.
Acest lucru va continua și asta va face încă o dată ca unii dintre pensionari să câștige mai mult, chiar dacă punctul de pensie nu crește. Pe de altă parte, avem avem această mică recalculare, cum e numită în procedură.
Deci, continuă procesul de recalculare a pensiilor. Pentru unii, acest proces de recalculare va fi benefic, în sensul că se vor adăuga niște ani de vechime. În primul rând, nimeni nu va pierde, iar în al doilea rând, sigur că unii vor avea niște creșteri mai mari sau mai mici, funcție de documentele pe care le aduc și care justifică contribuția
Ministrul Muncii a susținut că încearcă să ridice plafonul de impozitare a pensiilor la 4.000 de lei. Guvernul a decis CASS pe pensiile de 3.000
„E o măsură (impozitarea pensiilor de peste 3.000 de lei, n.r.) care nu a fost luată cu inima deschisă de nimeni. E o măsură pe care ne-am fi dorit să nu o luăm și în spațiul public au fost dezbateri.(...) noi am cerut un prag mai înalt, la 4.000 lei, pentru că acum, când vorbim, apropo de aceste calcule, aproape trei milioane de pensionari nu vor plăti niciun leu(..) Încă o dată subliniez că am făcut tot ce am putut ca partid. Da, suntem într-o coaliție, sunt mai multe voci, mai multe opinii și trebuie să avem un consens. Dar am făcut tot ce am putut ca acest prag să fie la 4.000 lei. Asta ar fi făcut ca încă aproape 800.000 dintre pensionari să fie în categoria celor care nu vor plăti CASS”, a mai declarat ministrul.