Penthouse-uri goale în Sibiu, deși prețul de închiriere este cel de dinainte de pandemie
Unul dintre cele mai iubite orașe din țară își caută locuitori. Multe apartamente din Sibiu stau goale deși prețurile cu care pot fi închiriate sunt aceleași de-acum doi ani. Puținii interesați caută mai degrabă apartamente luxoase.
Până de curând, Sibiul atrăgea cu liniștea și farmecul lui două milioane de vizitatori, într-un singur an. Dintre aceștia, unii au revenit în vizită, alții s-au stabilit aici. Surprinzător sau nu, cei mai mulți caută apartamente spațioase, cu vedere la oraș și dau oricât pentru o astfel de priveliște.
Prețul închirierii unui penthouse este de 1200 de euro pe lună
Pentru un penthouse care oferă o priveliște superbă către Centrul istoric al Sibiului și către Munții Făgăraș, chiria începe de la 1200 de euro pe lună.
Citeste si: Incendiu puternic de deşeuri, pe un câmp din Dâmboviţa
Confort e puțin spus. Apartamentul din imagine are trei dormitoare cu acces spre terasă, un living și două băi spațioase. În total măsoară peste 100 de metri pătrați. Mobila a fost comandată din Italia, iar finisajele sunt de lux.
Citeste si: China, reacție dură după acuzațiile NATO
O bună parte dintre apartamentele care erau închiriate în regim hotelier sunt acum scoase pe piață pentru cei care caută o locuință pe termen lung. Într-un alt cartier din Sibiu găsim un apartament de trei camere nou construit și dat în folosință de curând.
Chiriile sunt la nivelul de dinainte de pandemie
Chiriile sunt la nivelul celor de dinainte de pandemie, spun brokerii imobiliari. Totuși, nu de puține ori proprietarii sunt nevoiți să mai lase din preț:
Citeste si: Membrii clanului Chira săltați de polițiști
"Sunt care scot apartamente la închiriat cu 400 de euro, deși acel apartament poate este 300-350, iar dupa ce stă două- trei săpătâni cu el pe piață și nu se închiriază, revine la prețul pieței", ne-a povestit Carmen Bădilă, broker imobiliar.
Cele mai ieftine sunt garsonierele. Cele mai multe nu sar de 200 de euro.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.