Piaţa Berceni din Capitală şi toţi operatorii din ea, dar şi Mega Image din Piaţa Reşiţa au activitatea suspendată în urma unor controale ale Protecţiei Consumatorilor. Alţi 15 operatori au avut parte de oprire temporară.
Aproximativ 900 de kilograme de produse din carne şi lactate au fost retrase de la comercializare, în urma unor controale ale comisarilor de la Protecţia Consumatorilor în pieţele din Sectorul 4 al Capitalei. Totodată, s-a dispus suspendarea temporară a activităţii pentru Piaţa Berceni, implicit pentru toţi comercianţii de acolo, şi pentru magazinul Mega Image din Piaţa Reşiţa, iar alţi 15 operatori economici au fost opriţi temporar să presteze servicii. Pentru neregulile găsite (vitrine neigienizate, cu rugină, alimente cu mucegai), au fost date amenzi de 136.000 de lei.
Citeste si: Iată ce joburi vor dispărea o dată cu evoluția digitalizării. Zeci de mii de oameni vor ajunge șomeri
Echipe de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPCR) Bucureşti-Ilfov au verificat, luni, modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu în pieţele Sudului, Berceni Olteniţei, Reşiţa, Străduinţei din Capitală, precum şi la magazinele din incintele acestora, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
ANPC a dat amenzi contravenționale de peste 136.000 de lei
Astfel, au fost controlaţi 26 de operatori economici şi au fost date amenzi contravenţionale în valoare totală de 136.000
de lei.De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de retragere definitivă de la comercializare a circa 900 de kilograme de produse alimentare cu deficienţe (preparate din carne şi produse lactate) şi oprire temporară a prestării de servicii, pentru 15 operatori economici.
Totodată, s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată de cel mult 6 luni pentru doi operatori economici, respectiv Piaţa Berceni, implicit a tuturor operatorilor economici care activau în interior, şi a magazinului Mega Image din Piaţa Reşiţa.
Cele mai importante deficienţe constatate au fost: utilizarea unor vitrine frigorifice igienizate necorespunzător (cu zone cu rugină), comercializarea unor legume şi fructe cu modificări organoleptice (consistenţă moale, mucegai, lovituri mecanice), nerespectarea temperaturilor recomandate de producător pentru preparatele din carne, mezeluri, produse lactate, vitrina asistată din incinta magazinului cu brânzeturi şi mezeluri prezintă rugină, zone exfoliate şi
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.