Piedone va fi primar în Sectorul 5. BEC a a respins renumărarea voturilor

Biroul Electoral Bucureşti a respins renumărarea voturilor în Sectorul 5. Cristian Popescu Piedone (PPU-SL) va fi primar!

Andreea Stoica, duminică 04 octombrie 2020 , 15:53

Cristian Popescu Piedone
Cristian Popescu Piedone[Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a hotărât, duminică, să admită contestaţiile depuse la decizia anterioară a Biroului Electoral de sector de renumărare a buletinelor de vot din Sectorul 5.

În 30 septembrie, Biroul Electoral de Circumscripţie al Sectorului 5 a admis sesizările PSD Sector 5, PNL Sector 5, Alianţei USR PLUS şi Asociaţiei Pro Rom Europa privind renumărarea buletinelor de vot din secţii. Împotriva acestei decizii au fost depuse contestaţii de către preşedintele Biroului Electoral al sectorului 5, locţiitorul şi reprezentantul PPU-SL.

"Ca urmare a analizei contestaţiilor prin prisma motivelor invocate, a actelor depuse şi în lumina dispoziţiilor legale aplicabile, Biroul electoral al Circumscripţiei Municipiului Bucureşti constată că acestea sunt întemeiate", se menţionează în hotărârea BEM.

BEM "admite contestaţiile şi schimbă în tot hotărârea contestată, în sensul că respinge sesizările formulate ca inadmisibile", se precizează în document.

Biroul Electoral Central a dat sâmbătă termen până duminică Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti să soluţioneze contestaţiile formulate faţă de hotărârea de renumărare a voturilor din Sectorul 5.

Cristian Popescu Piedone are 28,08% din voturi

Conform ultimelor date parţiale, la sectorul 5, Cristian Popescu Piedone (PPU-SL) se află pe primul loc, cu 28,08%, Daniel Florea (PSD) are 25,64% şi Cristian Băcanu (PNL) 25,24%.

Cristan Popescu Piedone a reacţionat, după ce biroul electoral municipal a respins solicitările de renumărare a voturilor şi astfel acesta este edilul Sectorului 5. El a postat pe Facebook un mesaj în care a precizat că este mult de muncă şi aşa cum a promis alegătorilor se va apuca de treabă. Acesta a anunţat că a mers pe străzile sectorului şi a observat că în zona Mărgeanul erau bucăţi de beton care puteau să cadă oricând pe cei care treceau pe acolo. Astfel, a sesizat 112 şi un echipa de poliţie a asigurat perimetrul până când cei de la ISU au demolat zidul care punea în pericol siguranţa cetăţenilor.

„E mult de muncă în Sectorul 5! V-am promis că după alegeri mă apuc de treabă şi asta fac! Promisiunile mele se transformă în fapte! Am mers astăzi pe străzile din sector pentru a vedea ce avem de rezolvat în perioada următoare. Am şi identificat o problemă majoră care trebuia rezolvată de îndată. Bucăţi dintr-un zid stăteau să cadă într-o zonă extrem de circulată. Bucăţi de beton care puteau să cadă oricând pe cei care treceau prin zona Mărgeanului, lucru care s-a întâmplat deja în trecut. Oamenii spun că au fost făcute numeroase sesizări la primărie, dar au fost ignoraţi de fosta conducere.

Pentru că lucrurile nu puteau rămâne aşa, am sunat la 112, iar un echipaj de poliţie a asigurat perimetrul până când cei de la ISU au demolat zidul care punea în pericol siguranţa oamenilor! Aşa se întâmplă când un primar nu iese din birou timp de 4 ani. Nu l-a interesat care este situaţia reală din Sectorul 5. Însă lucrurile nu vor mai continua aşa!

V-am promis că voi sta printre dumneavoastră, că voi veni personal pe teren să văd care sunt problemele din sector! Nu avem timp de pierdut, sunt multe lucruri de făcut! Voi fi zilnic pe străzi, pentru că numai aşa pot vedea exact care sunt lucrurile pe care trebuie să le rezolvăm urgent!”. a precizat Cristian Popescu Piedone, duminică pe Facebook.


Distribuie acest articol pe Facebook si poti castiga un telefon de ultima generatie!
Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si