Poetul român care a prevestit pandemia de coronavirus cu 8 zile înainte să moară

Adrian Păunescu a publicat o poezie cutremurătoare cu puțin timp înainte să moară, iar iar unii dintre specialiști, dar și oameni simpli văd opera ca pe o premoniție sfâșietoare despre ceea ce întreaga omenire trăiește în ultima perioadă.

Catalina Popa, joi 08 octombrie 2020 , 10:36

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Poezia a fost scrisă pe 21 ianuarie 2002, cu 8 zile înainte de moartea sa și a fost publicată în ultimul număr al revistei “Flacăra lui Adrian Păunescu”.

“Şi ce-ar fi dacă / Într-o zi blestemată / Ne-am îmbolnăvi / Cu toţii / Deodată, / Şi medici, şi pacienţi, / Şi părinţi, şi copii?…

Ce-ar fi, ce-ar fi / Dacă, brusc, / Ne-am îmbolnăvi, / Dacă n-ar avea / Cine pe cine să mai trateze, /Bandaje și paranteze?

Ce-ar fi dacă, / În urma dreptului legitim/ De a ne îmbolnăvi, / Chiar ne-am trezi, / Că ne-am îmbolnăvit / Și n-avem cui ne adresa, / N-avem pe cine chema?

Ce-ar fi dacă, / Într-o zi blestemată / Ne-am îmbolnăvi / Cu toții / Deodată?

Miroase-a carantină peste veac, / Bolnavii sunt chemați să se supună, / la încercarea ultimă,comună, / să li se spună: nu mai aveți leac…” sunt versurile poeziei lui Adrian Păunescu. 

Citeste si: Putem avea și covid-19 și alte boli respiratorii în același timp? Ce ne asteapta la toamnă

Citeste si: Copilul care a prezis apariția coronavirusului anunţă o altă "nenorocire" la final de an. Cine este Abhigya Anand

Brazilia a depăşit marţi pragul de 5 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus

bilanţul victimelor sale se apropie de 150.000, în contextul în care pandemia de COVID-19 înregistrează un declin în această ţară sud-americană, informează AFP.

Cu 31.553 noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore, potrivit Ministerului Sănătăţii, Brazilia numără de acum 5.000.694 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, ocupând locul al treilea pe plan mondial după Statele Unite (7,5 milioane) şi India (6,7 milioane).

Pandemia continuă să facă ravagii pe întreg globul

Sistemul sanitar din România la un pas de colaps: peste 3.200 de cadre medicale sunt infectate cu COVID-19.

 


Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si