Joi, 20 iulie, un incendiu a avut loc într-o casă din Valu lui Traian, în Constanța. Salvatorii au scos din locuință mai multe animale de companie și păsări.
Evenimentul a avut loc pe strada București, localitatea Valea lui Traian, județul Constanța. Apelul la 112 anunța faptul că interiorul unei locuințe era cuprins de flăcări.
Pompierii au ajuns de urgență la locul incidentului și au pătruns în locuința cuprinsă de flăcări. În casă nu se aflau persoane la acel moment.
Mai multe animale se aflau în locuință
Din nefericire, mai multe animale de companie și păsări se aflau în interior: un iepuraș, un porc de guineaa, 11 papagali și o pisică. Salvatorii le-au scos cât de repede au putut din acea clădire.
Din cauza faptului că a fost intoxicată cu fum, felinei i s-a pus imediat o mască de oxigen.
Dormitorul casei, cu o suprafață de circa 15 mp a ars în urma incendiului.
O căţeluşă şi un pui de câine căzuţi într-un puţ, îngust şi foarte adânc au fost salvați
O căţeluşă şi un pui de câine căzuţi într-un puţ îngust şi foarte adânc de pe un teren viran de lângă Ploiești au fost salvați vineri de către pompierii prahoveni.
Acțiunea de salvare a durat trei ore în cazul unuia dintre câini şi încă două pentru al doilea animal. Pompierii au anunțat că vor lua cățeii la detaşament până le găsesc stăpân.
Ce au transmis autoritățile în acest caz
Potrivit ISU Prahova, misiunea de salvare a avut loc pe un teren viran din apropierea localităţii Brazi, situată la periferia Ploieştiului.
Inițial, salvatorii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cățel căzut într-un puţ adânc de 22 de metri şi cu diametrul de doar 20 de cm.
După trei ore, animalul, o femelă, a fost adus la suprafaţă, la finalul unei misiuni pe care salvatorii au catalogat-o drept ,,una care părea imposibilă”.
După salvarea căţeluşei, pompierii au constatat că în puţ se mai afla un pui de câine pe care, după alte două ore, l-au adus la suprafaţă.
Citește și: Un pui de căprioară a fost salvat de la înec de poliţiştii de frontieră
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.